Depistaţi la volan fără permis sau sub influenţa alcoolului

• Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Simeria efectuează cercetări cu privire la faptul că, în cursul lunii martie 2025, în 3 nopți diferite, doi minori în vârstă de 17 ani, aflați în plasament la asistenți maternali din localitatea Băcia, prin folosirea cheii originale ar fi sustras de la adresa de domiciliu autoturismul familiei la care se aflau, pe care l-ar fi condus pe raza comunelor Băcia și Rapoltu Mare, fără a deține permis de conducere. În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt în scop de folosință și conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere.

• La data de 01 aprilie 2025, în jurul orei 22:00, polițiștii Secției de Poliție Rurală Orăștie au oprit în trafic, de DJ 705 A, pe raza localității Orăștioara de Jos, autoturismul condus de un bărbat de 56 de ani, din comuna Beriu. Cel aflat la volan a refuzat să efectueze testul cu aparatul etilotest. Acesta a fost transportat la o unitate medicală din Orăștie, unde a refuzat recoltarea de probelor biologice de sânge necesare stabilirii alcoolemiei.

• Tot ieri, în jurul orei 18:00, polițiștii au depistat în trafic, pe raza comunei Baia de Criș, un bărbat de 38 de ani, din Baia de Criș, care conducea, pe DN 76, un tractor neînmatriculat. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Polițiștii continuă cercetările, în cazurile prezentate.

Partajează această știre

Lasă un răspuns