.

Demersuri pentru ca spitalul din Hunedoara să redevină „spital – suport” Covid

În urma solicitărilor făcute de Primăria Hunedoarei şi a discuţiilor repetate avute de primarul Dan Bobouţanu cu reprezentanţii Prefecturii şi Direcţiei de Sănătate Publică Hunedoara, astăzi s-a făcut un prim pas pentru ca activitatea Spitalului municipal „Dr. Alexandru Simionescu” să revină la normal.

Direcţia pentru Sănătate Publică Hunedoara a întocmit şi transmis către Ministerul Sănătăţii o adresă prin care se propune oficial ca Spitalul din municipiul Hunedoara (la ora actuală „spital-Covid”) redevină de „spital – suport Covid”, statut pe care l-a avut de la începutul pandemiei şi până în urmă cu două luni.
Vă reamintim că, pe data de 20 noiembrie, 2020, Spitalul Municipal „Dr. Alexandru Simionescu”, a devenit, prin ordin al ministrului sănătăţii, „spital – covid”, fapt care a creat un dezechilibru major în sistemul sanitar zonal, mii de hunedoreni fiind nevoiţi să parcurgă distanţe apreciabile, în special spre Deva, pentru a beneficia de servicii medicale. Asta din cauză că, începând cu data amintită, spitalul din Hunedoara a fost obligat să primească doar pacienţi infectaţi cu noul coronavirus.
„Spitalul Municipal Hunedoara s-a achitat foarte bine de sarcinile sale, ca spital – Covid. Nu ne rămâne decât să sperăm că Ministerul Sănătăţii va aproba cât mai curând propunerea înaintată oficial de către
Prefectura Hunedoara şi Direcţia de Sănătate Publică, astfel încât să putem trata aici şi patologiile non-Covid, la fel cum am făcut până pe 20 noiembrie, anul trecut”, a declarat managerul unităţii sanitare
amintite, Radu Budae (foto).
Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate