Salvamontiștii hunedoreni le recomandă iubitorilor de drumeții să renunțe, deocamdată, la parcurgerea traseelor turistice, până la ridicarea interdicțiilor.
Traseele turistice din județul Hunedoara au fost declarate închise. În această perioadă, salvatorii montani au continuat însă patrularea în zona Râușor, Râu Mare Retezat, în zona cabanelor turistice Gențiana și Pietrele, și au verificat starea unora dintre refugiilor montane. Totodată, salvamontiștii au efectuat reparații la baza proprie de la Râușor și au verificat starea punctului propriu de la Pietrele în vederea redeschiderii.
În aceste zile, salvatorii montani hunedoreni pregătesc materialele pentru semnalizarea și remarcarea traseelor turistice acolo unde va fi nevoie. Până vineri și după sărbătorile de Paște se vor schimba plăcuțele indicatoare și stâlpii de susținere pentru semnalizarea celor trei trasee din munții Poiana Ruscă, dar și a celor care pornesc de la poalele masivului Retezat.
Potrivit directorului Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Hunedoara, Ovidiu Bodean, se va lucra în echipe de 2-3 salvamontiști, componența echipei urmând a fi schimbată odată la două zile, în funcție de volumul de muncă.
Treptat se va trece și la verificarea și curățarea traseelor turistice aflate în masiv, precum și la evaluarea refugiilor situate la altitudine. Aici, stratul de zăpadă este încă destul de consistent, iar din acest motiv degajarea trunchiurilor căzute pe poteci și repararea podețelor este pentru moment dificil de realizat.