DAS Deva: Termen limită pentru actualizarea dosarelor de locuință socială – 31 octombrie 2025!

Direcția de Asistență Socială Deva aduce la cunoștința persoanelor din municipiul Deva care au solicitat atribuirea unei locuințe sociale obligația de actualizare a dosarelor cu documente până în data de 31 octombrie 2025, în vederea întocmirii listei de priorități cu solicitanții îndreptățiți să beneficieze de o locuință socială în anul 2026.
Documentele se depun la sediul Direcției de Asistență Socială Deva (Str. I.L. Caragiale, nr. 4, etaj 1) – Registratură, de luni până joi, între orele 8:00 – 16:30 și vineri, între orele 8:00 – 14:00 sau pot fi transmise online, pe adresa: [email protected].
Lista actelor necesare pentru actualizarea dosarelor poate fi consultată pe pagina de internet a Direcției de Asistență Socială Deva – https://dasdeva.ro, Secțiunea Locuințe și Asociații – Locuințe sociale sau la sediul instituției.
INFORMAȚII SUPLIMENTARE se pot obține la numerele de telefon 0755.878.380, 0737.036.002 sau 0254.218.030 / Tasta 3 (Serviciul Fond Locativ – Compartiment Locuințe sociale), după următorul program: luni – joi, între orele 8:00 – 16:30 sau vineri, între orele 8:00 – 14:00.
DE REȚINUT! Toți solicitanții de locuințe sociale aflați în evidența Direcției de Asistență Socială Deva au fost notificați, în scris, de către Serviciul Fond Locativ, cu privire la termenul limită de actualizare a dosarelor și lista documentelor necesare.
 IMPORTANT! Dosarele neactualizate până în data de 31 octombrie 2025 nu vor putea fi incluse în lista de priorități valabilă pentru anul 2026.
✅ De asemenea, dosarele care nu sunt actualizate timp de 3 ani, consecutiv, vor fi clasate.
✔ Titularii acestora au dreptul să depună o nouă solicitare pentru atribuirea unei locuințe sociale, în vederea închirierii – dacă îndeplinesc condițiile prevăzute de lege.
Direcția de Asistență Socială Deva
Partajează această știre

Lasă un răspuns