DAS Deva: „Călătorie în timp” pentru 30 de copii defavorizați, care au asistat, în premieră, la un spectacol de circ

Peste 30 de copii defavorizați, cu vârste între 3 și 14 ani, din zonele Nicolae Grigorescu, Dacia și malul Mureșului, și-au îmbrăcat cele mai bune haine, ca să participe, în premieră, la un spectacol de circ – 90 de minute de magie, într-o ”Călătorie în timp”, cu decoruri impresionante și o coloană sonoră vibrantă.
✅ Acțiunea a făcut parte din seria activităților pe care Direcția de Asistență Socială Deva le desfășoară în cadrul unui program educațional, destinat copiilor din medii defavorizate.
📌 Spre surprinderea lor, copiii au fost invitați de clovni în arenă, chiar la primul număr din spectacol, iar la sfârșitul reprezentației, s-au fotografiat alături de Sonny Medini, artistul care duce mai departe tradiția a cinci generații de circari italieni.
🟧 Fascinați de atmosfera din arenă, copiii au descoperit că lumea circului este plină de surprize și curiorități.
✔ Spectacolul alert i-a captivat și au urmărit impresionați numerele de acrobație la înălțime, gimnastică, echilibristică și forță, contorsionism și jonglerie, combinate cu giumbușlucurile clovnilor și cu un decor de lumini și efecte speciale, creat anume pentru reușita unei călători în timp, care s-a încheiat cu parada artiștilor.
Partajează această știre

Lasă un răspuns