
Cenzorul este ales în cadrul adunării generale a asociației de proprietari, cu votul a jumătate plus unu din numărul proprietarilor prezenți, iar mandatul acestuia poate fi de cel mult 4 ani, cu posibilitatea reînnoirii.

De asemenea, cenzorul trebuie să aibă cel puțin studii medii în domeniul economic sau studii în domeniul juridic – dacă acesta este persoană fizică, iar în cazul în care cenzorul este o persoană juridică, trebuie să aibă domeniul de activitate contabilitate, audit financiar sau consultanță în domeniul fiscal.

Cele mai importante atribuții ale cenzorului asociației de proprietari:

urmărește aplicarea prevederilor legii asociațiilor de proprietari de către conducerea asociației

verifică gestiunea financiar-contabilă a asociației

verifică, lunar, execuția bugetului de venituri și cheltuieli, conform documentelor, precum și situația soldurilor elementelor de activ și pasiv, întocmită de administrator

cel puțin o dată pe an, întocmește și prezintă adunării generale a asociației de proprietari rapoarte privind activitatea sa și gestiunea asociației

efectuează controale inopinate, împreună cu 2 membri ai comitetului executiv, pentru verificarea contabilității și activității de casierie, consemnând rezultatul acestora în registrul unic de procese-verbale al asociației de proprietari

participă la adunările generale ale asociației și ale comitetului executiv, asigurând legalitatea desfășurării acestora

Conform legii, rapoartele de verificare a gestiunii asociației de proprietari se întocmesc trimestrial de către cenzor/comisia de cenzori și se prezintă comitetului executiv – pentru luarea de măsuri, dacă se constată nereguli. Aceleași rapoarte se prezintă, anual, și proprietarilor – în cadrul adunării generale.

De asemenea, orice neregulă din gestiunea asociației se aduce la cunoștința proprietarilor, în cel mult 5 zile de la constatarea acesteia de către cenzor.