.

DAS Deva asigură asistența medicală la Examenul Național de Bacalaureat

Personalul medical al Direcției de Asistență Socială Deva asigură asistența medicală în centrele de examen din municipiul Deva în care se desfășoară probele Examenului Național de Bacalaureat, sesiunea iunie – iulie 2024.

Astfel, la solicitarea Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara, medici și asistente medicale din rețeaua medicală școlară a municipiului Deva se vor afla în centrele de examen organizate la Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” și Liceul Tehnologic „Grigore Moisil”, precum și la centrul zonal de evaluare de la Liceul Tehnologic Energetic „Dragomir Hurmuzescu”.

În cele două centre de examen din municipiul Deva vor susține probele scrise ale examenului de Bacalaureat aproape 800 de elevi de la 10 unități de învățământ preuniversitar din Deva, Simeria și Ilia.

Direcția de Asistență Socială Deva

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate