DAS Deva: Aproape 400.000 de lei la bugetul local – din vânzarea locuințelor, în ultimele 14 luni!       

Aproape 400.000 de lei au ajuns la bugetul local, din ianuarie 2022 până în prezent, din vânzarea a 8 locuințe ANL și alte 7 construite din fondurile statului, dar și din ratele lunare achitate pentru cele 46 de locuințe ANL vândute, până în prezent, cu plata în rate, în municipiul Deva – potrivit datelor centralizate de Biroul Fond Locativ al Direcției de Asistență Socială Deva.

Concret, în anul 2022, DAS Deva a efectuat procedurile de vânzare pentru un număr de 12 locuințe, prețul total de vânzare al imobilelor, aprobat prin hotărâre a Consiliului Local, ridicându-se la 1.589.150,47 de lei. 40% din această sumă a fost încasată până la sfârșitul anului, astfel că mai mult de 200.000 de lei au fost redirecționați către bugetul local – iar restul, către bugetul de stat și Agenția Națională pentru Locuințe.

În aceeași perioadă, peste 500 de rate lunare, achitate pentru cele 46 de locuințe ANL care au fost vândute cu plata în rate, în municipiul Deva, de la debutul programului de achiziționare a imobilelor de către foștii chiriași, au adus la bugetul local alți aproximativ 190.000 de lei.

Pe de altă parte, de la începutul anului 2023, Consiliul Local Deva a aprobat vânzarea cu plata în rate pentru alte 3 locuințe construite din fondurile statului. La încheierea contractelor de vânzare, Direcția de Asistență Socială Deva a încasat aproximativ 42.000 de lei, iar 13% din această sumă a fost direcționată către bugetul local.

Direcția de Asistență Socială Deva

Partajează această știre

Lasă un răspuns