.

DAS Deva actualizează baza de date a asociațiilor de proprietari din municipiul Deva!

Direcția de Asistență Socială Deva reamintește asociațiilor de proprietari din municipiul Deva OBLIGAȚIA legală de actualizare a bazei de date a asociației. Măsura este prevăzută cu scopul de a facilita comunicarea dintre autoritățile administrației publice locale și asociațiile de proprietari.

Astfel, potrivit Legii nr. 196/2018, care reglementează activitatea asociațiilor de proprietari, PREȘEDINTELE asociației de proprietari are la dispoziție 30 de ZILE pentru a transmite compartimentului specializat în îndrumarea și controlul asociațiilor de proprietari din cadrul administrației publice locale orice MODIFICARE intervenită în privința datelor de contact ale președintelui, administratorului, membrilor comitetului executiv și membrilor comisiei de cenzori sau, după caz, ale cenzorului (art. 62 din lege).

Orice modificare intervenită în structura asociațiilor de proprietari din municipiul Deva poate fi comunicată Compartimentului Asociații de Proprietari al Direcției de Asistență Socială Deva, prin completarea „Formularului de actualizare a bazei de date”, care poate fi descărcat de pe https://dasdeva.ro, Secțiunea Locuințe și Asociații sau accesând link-ul: https://dasdeva.ro/images/uploads/documente/Formular_Actualizare_baz%C4%83_de_date_asocia%C5%A3ii_de_proprietari.pdf.

Formularele completate și semnate se depun la Registratura DAS Deva (Str. I.L. Caragiale, nr. 4, etaj 1) sau se transmit electronic, pe adresa: [email protected].

 IMPORTANT! Proprietarii de apartamente și reprezentanții asociațiilor de proprietari din municipiul Deva pot solicita Direcției de Asistență Socială Deva sprijin, îndrumare sau consiliere cu privire la obligațiile și drepturile ce le revin în administrarea proprietății comune, la numerele de telefon 0755.878.637 și 0254.218.030 / Tasta 7 (Compartiment Asociații de Proprietari), de luni până joi – între orele 8:00-16:30 și vineri – între orele 8:00-14:00.

În municipiul Deva, funcționează, în prezent, un număr de 451 de asociații de proprietari.

Direcția de Asistență Socială Deva

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate