Starea de sănătate a populaţiei reprezintă o prioritate pentru administraţia locală din comuna Crişcior. În acest sens, Primăria Crişcior, cu sprijinul Consiliului Judeţean Hunedoara şi al Asociaţiei Salvital, va organiza miercuri, 3 noiembrie, o acţiune prin care oamenii din comună îşi vor putea face câteva investigaţii medicale uzuale, dar extrem de importante pentru sănătate.
„Vor fi oferite servicii gratuite prin sistemul de telemedicină. Persoanele care doresc pot să-şi măsoare glicemia, temperatura, tensiunea arterială. De asemenea, echipa de paramedici ce va fi prezentă în comună va efectua măsurători de spirometrie, prin care se vor putea identifica eventuale probleme la plămâni. Vor mai efectuate electrocardiograme, pentru inimă, şi examenul INR – o probă de sânge pentru persoanele care au tratament cu anticoagulante”, a arătat primarul comunei Crişcior, Ovidiu Furdui.
Evaluarea stării de sănătate va avea loc la şcoala generală din localitatea Crişcior, între orele 10,00-13,00, şi la căminul cultural din localitatea Zdrapţi, în aceeaşi zi, între orele 13,00 şi 16,00.
Persoanele care doresc să participe la această acţiune organizată pentru sănătate vor trebui să prezinte buletinul de identitate atunci când vor sosi în unul dintre cele două centre de evaluare.