.

Crişcior: Sală de sport modernă construită prin CNI

O sală de sport modernă, prevăzută cu tribune pentru public, va fi construită în comuna Crişcior, graţie unui proiect câştigat de administraţia locală cu finanţare prin Compania Naţională de Investiţii (CNI).

Sala de sport școlară, cu tribună de 102 locuri, va fi amplasată în curtea Liceului Tehnologic Crișan Crișcior.

„Sala de sport va facilita desfășurarea optimă a activităților sportive, atât în cadrul școlii cât și pentru alte activități sportive extrașcolare. Finanțarea acestui proiect se face prin Compania Națională de Investiții, la solicitarea Administrației Publice Locale din comuna Crișcior. Lucrările au ca termen de execuție 10 luni, de la emiterea ordinului de începere al lucrării din data de 08.05.2023”, spune primarul comunei Crişcior, Ovidiu Furdui.

Lucrările de construcție la acest obiectiv de investiţii au început, termenul de realizare fiind unul realist, în opinia specialiştilor. Merită punctat şi faptul că sala de sport are o arhitectură modernă, iar sistemul de iluminat permite folosirea luminei naturale pe timp de zi.

Construcţia unei săli de sport era o necesitate pentru sistemul educaţional din Crişcior, mai ales că aici funcţionează un liceu ce este frecventat de foarte mulţi elevi care vin şi din localităţile învecinate.

Mai mult, asigurarea unei finanţări care nu face trimitere la bugetul public, şi aşa grevat de multe cheltuieli şi obligaţii, permite administraţiei locale să-şi gestioneze resursele pentru alte proiecte care nu suferă amânare sau care sunt cuprinse pe liste de investiţii importante, cum ar fi realizarea reţelei de gaz metan în comună.

Sala de sport din Crişcior se alătură şi altor investiţii derulate de administraţia locală în infrastructura sistemului de educaţie, una dintre acestea fiind lucrările de eficientizare energetică care se desfăşoară la Liceul Tehnologic, un proiect cu finanţare nerambursabilă câştigat de Primărie.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate