Mai multe proiecte finanţate cu ajutorul unor programe nerambursabile sunt în implementare în comuna Crişcior, o parte dintre acestea fiind de un real folos pentru comunitatea locală. Sunt fonduri atrase de o echipă a primăriei care s-a implicat în dezvoltarea aşezării, conştienţi fiind că fără atragerea de finanţări nerambursabile nu există şansa unei dezvoltări reale.
„Am reuşit să atragem fonduri prin Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) în vederea realizării unui parc în localitatea Gurabarza. Proiectul parcului avansează cu paşi rapizi, mai ales că acesta nu a fost modernizat niciodată. Vom monta aici borduri, alei făcute din dale, un sistem de irigații şi vom aduce băncuţe noi. Ne dorim ca acest parc să devină un punct de reper atât pentru adulţi, cât şi pentru copii”, spune primarul comunei Crişcior, Ovidiu Furdui.
Pe aceeaşi linie de dezvoltare a investiţiilor locale, administraţia locală a dat startul unui proiect finanţat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Acesta constă în montarea unui sistem performant de supraveghere video în satele aparținătoare.
„Vremurile sunt cum sunt şi ne dorim ca oamenii să poată trăi în siguranţă. De aceea, vrem ca oamenii să ştie că liniştea publică este prioritară. Cu acest sistem video ne dorim să prevenim orice fapte antisociale”, a explicat edilul local.
Nu în ultimul rând, introducerea gazului metan rămâne pe lista de priorităţi a primarului din Crişcior. Proiectul este înaintat, deoarece comunitatea locală are nevoie de el. „Oamenii mai în vârstă nu mai pot să-şi asigure singuri lemnele de foc. Este o problemă pe care dorim să o rezolvăm prin introducerea gazului metan în comună. Finanţarea am obţinut-o prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) şi este una dintre cele mai mari din ţară”, a apreciat primarul Ovidiu Furdui.
Crişcior: Fondurile atrase din diferite surse, cheia dezvoltării investiţiilor locale
Partajează această știre
Noutăți
Mica Publicitate