Crişcior: Ajutoare pentru căldură, ca măsură de protecţie socială

Persoanele cu venituri mici din comuna Crişcior pot depune solicitări, la sediul Primăriei, în vederea acordării de ajutoare pentru căldură, în perioada de iarnă. Ajutorul va veni în sezonul rece, în perioada 01.11.2025-31.03.2026. solicitările cetățenilor pot fi depuse online, prin poștă sau personal, la sediul Primăriei Comunei Crișcior.

Limita maximă a veniturilor până la care o persoană poate beneficia de ajutoare pentru încălzire este de 1.386 de lei de persoană în cazul familiilor şi 2.053 de lei în cazul persoanelor singure. În plus, legea prevede și acordarea unor stimulente lunare, deci și în afara sezonului rece, pentru consumul de energie, gaze, combustibil sau lemne. Valoarea acestora variază între 30 și 70 de lei pe lună.

Cererile persoanelor care se încadrează în normele prevăzute de această lege, pot fi depuse direct la sediul primăriei, de luni până vineri, între orele 8,00-16,00, a menționat primarul comunei Crișcior, Ovidiu Furdui.

Conform legii, pentru solicitanții care îndeplinesc condițiile de acordare a ajutoarelor de încălzire, acestea se vor acorda astfel: începând cu luna depunerii cererii, pentru cei care au depus documentele până la data de 20 a lunii respective; începând cu luna următoare, pentru cei care au depus documentele după data de 20 a lunii respective.

Ajutorul se acordă pentru un singur sistem de încălzire, numai familiilor sau persoanelor singure care nu beneficiază de alte forme de sprijin pentru încălzirea locuinţei şi doar pentru o singură locuinţă (pentru locuinţa de domiciliu sau de reşedinţă), numai titularului contractului încheiat cu furnizorul şi numai consumatorilor vulnerabili care nu deţin altă formă de încălzire.

Partajează această știre

Lasă un răspuns