.

Creştere alarmantă a cazurilor de COVID-19; spitalele rămân fără locuri

Peste 800 de persoane au fost declarate pozitive la infecţia cu noul coronavirus, de la debutul pandemiei.

Infecţiile cu noul coronavirus revin în forţă la nivel naţional, iar judeţul Hunedoara nu este scutit de acest flagel. În fiecare zi numărul persoanelor confirmate pozitiv creşte, astfel că s-a ajuns ca joi să fie declarate în judeţ 831 de cazuri, cu 33 mai multe decât cu 24 de ore mai devreme.

În aceste condiţii, spitalele sunt cele chemate să facă faţă presiunii exercitate de persoanele bolnave. De la zi la zi, numărul locurilor în unităţile sanitare scade şi pentru faptul că spitalele au şi alte categorii de bolnavi internaţi, ceea ce este un lucru cât se poate de firesc.

Conform datelor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Hunedoara, spitalul din oraşul Haţeg nu mai are locuri pentru internarea bolnavilor de COVID-19, iar alte unităţi medicale din judeţul Hunedoara au rămas cu puţine paturi pentru a-i prelua pe viitorii pacienţi.

„La spitalul din Haţeg nu mai sunt locuri, iar la Hunedoara mai este un loc pe secţia de ATI şi unul la Boli Infecţioase. La spitalul din Orăştie din cele opt locuri au fost ocupate şapte, iar la spitalul din Vulcan avem 12 locuri, dintre care 11 sunt deja ocupate”, a declarat purtătorul de cuvânt al DSP Hunedoara, Delia Băda.

În judeţul nostru erau, joi, 161 de persoane infectate cu noul coronavirus, dintre care 63 sunt internate în spitale.

„Cel mai probabil, principala cauză a îmbolnăvirilor ţine de faptul că nu se respectă măsurile de prevenţie. Nu există focare ale bolii, cazurile fiind aleatorii. Ca instituţie, încercăm să încheiem anchetele epidemiologice în maxim 12 ore, dar probabil că sunt oameni care iau situaţia de acum ca o glumă, din păcate”, a apreciat reprezentanta DSP Hunedoara.

Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, Până astăzi, 23 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 41.275 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Uun număr de 24.862 de pacienți au fost declarați vindecați și 2.787 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.112 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate