O nouă creșă a fost inaugurată la Uricani, în cadrul Programului Guvernamental „Sfânta Ana”, investiția fiind finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Unitatea este cea de-a 98-a creșă construită prin acest program și reprezintă o investiție de peste 12 milioane de lei.
Noua unitate de învățământ antepreșcolar are o capacitate de 40 de locuri și a fost construită pentru a oferi copiilor un spațiu modern, sigur și adaptat nevoilor lor.
La inaugurare a participat și Natalia Intotero, care a subliniat importanța investițiilor în copii și familii pentru dezvoltarea comunităților din Valea Jiului.
„O comunitate are viitor atunci când investește în copii, în familii și în oameni”, a transmis Natalia Intotero, evidențiind faptul că beneficiile proiectului depășesc sfera educației.
Pe lângă cele 40 de locuri destinate copiilor, noua creșă va contribui și la crearea de noi oportunități de muncă în Uricani. Potrivit informațiilor prezentate de Natalia Intotero, vor fi create 18 locuri de muncă, finanțate din bugetul Ministerului Educației.
Investiția este considerată un sprijin important pentru familiile din oraș, oferindu-le părinților posibilitatea de a beneficia de servicii educaționale și de îngrijire într-un spațiu modern, în timp ce copiii vor avea acces la condiții adecvate pentru dezvoltare și educație.
Natalia Intotero a apreciat implicarea administrației locale în realizarea proiectului și l-a felicitat pe primarul orașului Uricani, Dănuț Buhăescu, precum și echipa administrației locale pentru finalizarea investiției.
„Mă bucur de fiecare proiect care contribuie la dezvoltarea Văii Jiului și le oferă familiilor tinere mai multe motive să își construiască viitorul aici, acasă”, a transmis aceasta.
Proiectul de la Uricani se înscrie în seria investițiilor destinate dezvoltării infrastructurii pentru educația timpurie și sprijinirii familiilor. Potrivit Nataliei Intotero, astfel de investiții trebuie să continue, astfel încât comunitățile din Valea Jiului să beneficieze de proiecte care răspund concret nevoilor locuitorilor.








