.

Coronavirus: Isteria se răspândeşte mai tare ca virusul

Lipsa de informare dă naştere la situaţii de neacceptat într-o societate modernă.

Panica legată de coronavirusul COVID – 19 are efecte colaterale, unele chiar neaşteptate. Două situaţii au putut fi consemnate chiar în judeţul Hunedoara, unde oamenii din două localităţi au ajuns să fie vedete fără voie.

Un prim incident a avut loc în comuna Brănişca, unde un cetăţean italian care locuieşte acolo a avut probleme cu mai mulţi săteni care i-ar fi spus să nu mai revină în localitate. Situaţia s-a calmat la intervenţia preotului din sat, care s-a oferit să-l găzduiască pe italian.

Un alt incident a avut loc sâmbătă la Deva, unde un şofer român care venise cu un camion TIR din zona Bari, Italia, a reclamat la 112 că nu-şi poate spăla maşina din cauza personalului de la o spălătorie auto care s-ar fi temut de coronavirus.

„Cetăţeanul italian nu are legătură cu regiunile Lombardia sau Veneto, iar şoferul român venea de la Bari, adică din sudul Italiei. Este aproape imposibil ca o persoană care tranzitează o regiune în cabina unei maşini, pe autostradă, să se poată infecta”, a precizat medicul şef al DSP Hunedoara, Cecilia Birău.

Informaţii despre COVID-19

În acest context, autorităţile sanitare au lansat, încă de săptămâna trecută, un apel la calm şi discernământ în relaţia cu persoanele s-au întors din Italia. De asemenea, oamenii sunt rugaţi să se informeze din surse oficiale despre evoluţia infecţiilor cu virusul COVID – 19.

Orice informaţii se pot obţine la numărul de telefon special al DSP Hunedoara – 0254 225 242, la care va răspunde un ofiţer de gardă şi care va oferi toate detaliile necesare. El se află în centrul judeţean pentru managentul situaţiilor de urgenţă, iar măsurile pot fi luate imediat.

Ultimele informaţii oficiale date publicităţii, ieri, de Ministerul Sănătăţii, arată că la nivel național sunt în carantină instituționalizată 38 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 11.311 de persoane sunt în izolare la domiciliu și sub monitorizare medicală.

Şase cazuri în România

„Vă reamintim că pe teritoriul României au fost confirmate 6 cazuri de infectare cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Un pacient, primul depistat pe teritoriul țării noastre ca fiind pozitiv, este considerat vindecat după ce două teste au ieșit negative la un interval de 24 de ore unul de celălalt. Bărbatul a fost externat. Ceilalți 5 pacienți sunt internați la Cluj-Napoca, Timișoara și Iași, starea acestora de sănătatea fiind în acest moment bună”, precizează Ministerul Sănătăţii.

Pentru informarea cetăţenilor, la nivel naţional este funcţională linia TELVERDE (0800 800 358).

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate