Copiii românilor din Italia au (re)descoperit arhitectura românească

În vara anului 2018, un grup de 8 studenți de la Facultatea de Arhitectură a Universității Politehnica Timișoara, coordonați de lect.dr.arh. Cristina Povian, a participat la o frumoasă poveste în 5 sate timișene (Balinț, Bodo, Criciova, Jdioara și Cireșu), în cadrul „Școlii de vară non-formale”.

Aceștia, alături de cadrele didactice din localitățile menționate au proiectat, în școlile generale, filmulețe în care le-au arătat copiilor ce înseamnă arhitectura, au explorat, prin jocuri interactive, forme geometrice și au construit căsuțe din carton pe care, alături de micuții elevi, le-au pictat. Proiectul s-a derulat în parteneriat cu Asociația Alternativ Ed.

În această primăvară, mai precis în 4 aprilie 2019, Facultatea de Arhitectură și Urbanism din cadrul Universității Politehnica Timișoara și Asociația Alternativ Ed, au „exportat” atelierul „Micii arhitecți” tocmai în Italia.

Colega noastră, lect.dr.arh. Cristina Povian, în prezent bursieră Nicolae Iorga, alături de Adriana Ioana  Opriș, cadru didactic de limba și literatura română în cadrul Universității Ca’Foscari și „Quinto I.C. di Padova Donatello” din Padova, au invitat copiii români și pe cei italieni să se familiarizeze cu arhitectura și cultura tradițională românească. Întreaga activitate se-a desfășurat sub forma unei prezentări interactive coordonată de Cristina Povian și Adriana Ioana Opriș, urmată de un atelier de creație în cadrul căruia copiii au decorat căsuțe din carton cu motive și simboluri vernaculare românești. Astfel, cei mici și-au putut sedimenta informațiile nou descoperite cu ajutorul atelierului educațional non-formal, care  invită copiii din diferite medii culturale la explorare, investigare și socializare.

Filmulețele prezentate i-au plimbat pe copii în tururi virtuale prin Muzeul Țăranului Român din București și prin Muzeul Astra din Sibiu. Totodată acestea le-au oferit informații despre bogăția arhitecturală a țării lor, precum și o sursă de inspirație în pictarea și decorarea căsuțelor din carton, cu care micii arhitecții au realizat un sat tradițional românesc.

Evenimentul a fost susținut de Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția, prin directorul acestuia, dl Grigore Arbore Popescu.

Partajează această știre

Lasă un răspuns