.

Controale ale ITM Hunedoara în perioada 22-28 martie

În perioada 22-28 martie 2021, ITM Hunedoara a desfăşurat mai multe acţiuni de control .

Astfel s-au întreprins un număr de 82 de controale la firme ce activează pe raza judeţului Hunedoara.

Doar pentru prevenirea răspândirii virusului Sars Cov 2 s-au efectua un total de 57 de acţiuni de control. Din aceste controale 35 au fost efectuate în Valea Jiului şi 22 în restul judeţului. A fost aplicată o sancţiune contravenţională în cuantum de 2.000 lei pentru nerespectarea măsurilor privind limitarea răspândirii noului coronavirus.

În domeniul relaţiilor de muncă au fost desfăşurate 25 de acţiuni de control finalizate cu patru sancţiuni în cuantum total de 71.500 lei, din care 40.000 pentru muncă fără forme legale (două persoane depistate fără contracte de muncă înregistrate). Au fost dispuse 21 de măsuri pentru remedierea deficienţelor constatate.

S-a finalizat o campanie naţională, desfăşurată şi în judeţul nostru în perioada 8-24 martie ac având drept scop verificarea agenţilor de mediere şi plasare forţă de muncă în străinătate.

În timpul acestei campanii au fost controlate toţi cei trei agenţi de mediere autorizaţi la nivelul judeţului Hunedoara. Nu au fost constatate deficienţe în activitatea acestor agenţii.

Atragem totuşi atenţia persoanelor care doresc să lucreze în străinătate asupra următoarelor aspecte:

  • Să nu accepte cu uşurinţă ofertele de muncă prin intermediul unor persoane sau anunțurilor on-line.
  • Să solicite un exemplar al contractului de muncă, semnat înainte de plecarea din România.
  • Să citească atent clauzele contractelor şi să nu semneze dacă nu înțeleg anumite aspecte stipulate în contracte.
  • să nu accepte achitarea unor sume de bani cu titlu de comision, garanții sau cheltuieli de transport neefectuat şi să nu cedeze nimănui dreptul de a încasa bani în locul lor pentru munca prestată.
  • Sub nicio formă să nu-şi asume să muncească 24 ore/24 ore, iar după 8–10 ore/zi de muncă au dreptul la un timp de odihnă.

      În săptămâna 22-28 martie au fost soluţionate 8 petiţii adresate de angajaţi către ITM Hunedoara.

      Ne menţinem vigilenţa şi vom intensifica controalele în domeniile de activitate ale ITM Hunedoara

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate