.

Consilierii AUR contestă legalitatea unor hotărâri adoptate în Consiliul Local Deva

Potrivit unei scrisori postate si mediul online şi transmise  și ziarului nostru, consilierii  AUR de la Deva,Tiberiu Claudiu Bârstan si  Marius Mane au contestat legalitatea mai multor hotărîri adoptate în ședinta CL Deva, care s-a desfăşurat în data de 14  iunie ac.

,, Astfel  pentru proiectele aflate la ordinea de zi, la punctele nr.11,12,14, nu au fost intocmite documente în concordanță cu prevederile legale:

1. Contestăm modul de acordare a sumelor  pentru  cultele religioase, activităti culturale si activităti sportive, care nu respectă prevederile legale în vigoare din legea nr. 350/2005 si a regulamentului aprobat prin HCL 156/2021.

2.Documentele anexate la cererile de finantare nu îndeplinesc cerinţele legale, astfel:  Devizele estimative de lucrări, sunt întocmite și semnate de dirigintii de șantier, nu de proiectanţi. 

Nu sunt atașate antemăsurători, din care să rezulte cantitătile de lucrări din devizele prezentate si nu este menționat proiectul pe baza caruia s-au facut aceste calcule . Dirigintii de santier conform. Legii 10/1995 , răspund de calitatea lucrarilor executate de constructorii , nu de stabilirea lucrărilor ce trebuie executate de constructorii la un proiect . Devizele conțin date eronate privind cantitătile si categoriile de lucrări solicitate  spre a fi execute prin cererea de finanțare . 

         Nu pot fi finanțate lucrări deja începute sau finalizate , cazul majorităti cererilor privind executarea unor lucrări la la casele de cult (vezi – art. 4 din legea. 350/2005)  In domeniul cultural avem documentatii care prezintă ca  experintă activitatea altor asociatii din anul 2018-2019 (exemplu – Asociatia Citadela Festival ) ca propria lor experientă , dar conform documentelor anexate, aceasta ,,Asociatie Citadela Festival” a fost inființată in anul 2020 si nu are nici un istoric prin care să demonstreze capacitatea de a organiza astfel de activităti culturale pentru care solicită finantare .

       Nu au  antecontracte/contracte , semnate cu artisti sau partenerii de program pe care vor să-i prezinte in acțiunile lor culturale . Aceasta asociatie nu are nici un patrimoniu , mijloace fixe si dotării,  care să-i permită desfăsurarea activitatilor culturale inscrise in cerea  de finantare , are doar un spatiu inchiriat, situat in Deva  bl.M, parter. Nu are personal de executie sau voluntari declarati (tabel nominal cu functiile și date de contact ale acestora) , care să participe la organizarea acestui festival !

      La activitătile sportive cu acelasi profil sau profil asemanator intalnim cazuri in care unele primesc sume maxime (600.000- lei), iar celelalte nu primesc nimic. Nu este prezentat clar modul in care s-au acordat punctajele și sumele  pentru activitătile menționate la aceste puncte din ordinea de zi si cum s-a facut departajarea la aceleasi domenii de activitate .  

     Menționăm că cele expuse aici au fost discutate de către noi cu colegii din consiliul local dar si cu cei responsabili din aparatul tehnic al primăriei, atât in ședințele pe comisii dar si în ședința de azi.

Am făcut precizările necesare privind neconformitatea unor documentații si modul superficial cum au fost întocmite,promovate si aprobate unele dosare de către comisia de evaluare constituită la nivelul primăriei.

      Noi, consilieri AUR nu am votat aceste proiecte și chiar dacă ele au trecut cu votul majoritar în Consilul Local Deva, o să depunem sesizări la organele de drept pentru a verifica legalitatea, oportunitatea și modul de atribuire a acestor bani publici “ se precizează de către consilierii AUR , din cadrul Consiliului Local Deva .

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate