CONFERINȚĂ DE PRESĂ LA INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚUL HUNEDOARA

Prefectul județului Hunedoara, Constantin Fulga, a susținut  o conferință de presă în cadrul căreia au fost prezentate o serie de activități și măsuri importante derulate la nivelul județului. La întâlnire a participat și Ioan Buleu, reprezentant al Sistemului de Gospodărire a Apelor Hunedoara, care a oferit detalii tehnice privind una dintre temele discutate.

  1. Măsuri pentru organizarea proclamării locale a canonizării Sfântului Mărturisitor Arsenie de la Prislop

Unul dintre subiectele principale ale conferinței l-a reprezentat prezentarea măsurilor stabilite pentru organizarea proclamării locale a canonizării Sfântului Mărturisitor Arsenie de la Prislop, un eveniment religios de amploare, care urma să atragă un număr considerabil de credincioși.

Prefectul Fulga a arătat că instituțiile implicate au colaborat strâns pentru a stabili un set de măsuri menite să asigure un climat de siguranță, ordine publică și o desfășurare fluentă a traficului rutier. Printre măsurile prezentate s-au numărat:

  • trasee clar delimitate și semnalizate pentru accesul pelerinilor;
  • spații special amenajate pentru oprirea și parcarea autocarelor și mijloacelor de transport în comun, situate în afara perimetrului Mănăstirii Prislop;
  • recomandarea ca pelerinii să utilizeze transportul organizat, iar cei care se deplasează cu autoturisme proprii să respecte indicațiile polițiștilor rutieri și să parcheze doar în spațiile autorizate;
  • asigurarea unei comunicări permanente între instituțiile responsabile, pentru gestionarea eficientă a fluxului de participanți.

Prefectul a recomandat pelerinilor să își planifice din timp deplasarea, să țină cont de condițiile meteo specifice perioadei și să manifeste calm, respect și disciplină pe durata evenimentului.

  1. Organizarea manifestărilor dedicate Zilei Naționale a României

În cadrul conferinței au fost prezentate și detaliiprivind organizarea manifestărilor dedicate Zilei Naționale a României, care va  avea loc luni, 1 Decembrie 2025, în municipiul Deva, pe strada 1 Decembrie 1918.

Programul oficial include:

  • Salutul Drapelului de Luptă;
  • Intonarea Imnului Național al României;
  • Oficierea serviciului religios;
  • Alocuțiuni din partea autorităților;
  • Defilarea structurilor MAI, MApN și altor instituții publice;
  • Ateliere tematice dedicate publicului.

Prefectul Fulga a subliniat că toate activitățile vor fi   organizate cu respectarea normelor de siguranță, în strânsă colaborare cu autoritățile locale, pentru a oferi cetățenilor evenimente demne de această zi simbolică.

  1. Prezentarea raportului final privind verificările construcțiilor hidrotehnice din județ

Reprezentantul Sistemului de Gospodărire a Apelor Hunedoara, Ioan Buleu, a prezentat raportul final rezultat în urma controalelor efectuate, la sfârșitul lunii octombrie, la construcțiile hidrotehnice de pe raza județului. Aceste verificări au vizat baraje, acumulări, regularizări de cursuri de apă și alte obiective hidrotehnice cu rol în prevenirea riscului de inundații.

Principalele aspecte urmărite au fost:

  • stadiul implementării măsurilor dispuse în urma controalelor din 2024;
  • verificarea stării tehnice și funcționale a lucrărilor din bazinele hidrografice Mureș, Crișul Alb și Jiu;
  • revizuirea Planurilor de acțiune în caz de accident la baraj pentru acumulările administrate de „Apele Române”, Hidroelectrica și alți deținători;
  • evaluarea stadiului actualizării Planurilor locale de apărare împotriva inundațiilor pentru perioada 2026–2029, pentru toate cele 69 de UAT-uri din județ;
  • stabilirea măsurilor de remediere a deficiențelor identificate și a responsabilităților pentru anul 2026.

Potrivit concluziilor prezentate, majoritatea obiectivelor au fost găsite în parametri buni de funcționare, iar pentru vulnerabilitățile depistate au fost stabilite măsuri clare de intervenție.

 

Partajează această știre

Lasă un răspuns