.

Concursul de muzică uşoară „Stelele Cetății” – Deva, 6-7 noiembrie

Primăria și Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva vor organiza în perioada 6-7 noiembrie, în sala mare a casei de cultură din municipiu, cea de-a 38-a ediție a Festivalului Concurs Național de muzică pop „Stelele Cetății”.

Concursul se adresează tinerilor interpreți, cu vârsta cuprinsă între 15 și 25 de ani, și își propune descoperirea unor talente interpretative reale, dar și promovarea creației muzicale a compozitorilor români.Pentru etapa de preselecție a concursului s-au înscris 40 de concurenți din 15 județe și municipiul București, din care, doar 15 tineri vor fi prezenți în finala care debutează sâmbătă, 6 noiembrie, de la ora 18:00, cu concursul de interpretare.

Tinerii soliști beneficiază de acompaniamentul live al uneia dintre cele mai bune formații din România, cu instrumentiști profesioniști, talentați și experimentați, dirijată de compozitorul și pianistul Viorel Gavrilă.

Duminică, 7 noiembrie, începând cu ora 18:00, în cadrul Galei Laureaților va avea loc un recital extraordinar susținut de corifei ai folk-ului românesc: Victor Socaciu, Mircea Vintilă și Ducu Bertzi.

Intrarea la eveniment se face pe bază de invitație. Invitațiile pot fi ridicate de la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva. Evenimentul va fi transmis în direct pe pagina de Facebook a Centrului Cultural „Drăgan Muntean”.

Accesul la spectacol este permis doar pentru persoanele care posedă paşaportul verde de vaccinare şi în limita a 30% din capacitatea maximă a spațiului. Toți participanții trebuie să poarte mască de protecție.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate