Concurs de proiecte pentru ONG-urile care încurajează implicarea tinerilor în societate. Premii până la 2.500 de euro

Un concurs de proiecte pentru ONG-urile care încurajează implicarea tinerilor în societate, lansat de Ambasada Franței și Institutul Francez din România, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. Proiectele pot fi trimise până pe data de 6 martie 2022 (inclusiv).

Un sprijin financiar, în valoare maximă de 2.500 de euro, pentru fiecare proiect în parte, va fi acordat inițiativelor propuse de către ONG-urile care activează în beneficiul tinerilor și care au ca grup țintă persoanele între 15 și 30 de ani, se arată în comunicat. Rezultatele vor fi anunțate pe 20 martie 2022.

Proiectele eligibile trebuie să se înscrie în următoarele categorii: 

  • educație despre democrație și implicare civică; 
  • acțiuni anti-discriminare, care promovează toleranța și egalitatea de gen; 
  • educație despre informație (lupta împotriva fake news) și dezvoltarea gândirii critice; 
  • informare, comunicare și formare pe tematica europeană și politicile europene; 
  • dezvoltarea conștiinței ecologice (biodiversitate, lupta împotriva schimbărilor climatice). Sursa: www.edupedu.ro
Partajează această știre

Lasă un răspuns