.

Concert de colinde şi daruri pentru copiii din Pui

Aproape 400 de pachete de Crăciun au fost pregătite de autorităţile locale din comuna Pui pentru a fi împărţite copiilor în zilele care urmează.

Ajutoarele Moşului vor fi angajaţii primăriei locale, care ştiu deja cine sunt copiii care merită să primească daruri. Iar pentru că toţi copiii au fost cuminţi, Moşul a fost generos cu toţi, ca în fiecare din cei 20 de ani de când în comuna Pui a fost iniţiat acest frumos obicei.

În plus, sâmbătă, 21 decembrie, la căminul cultural din Pui va avea loc un concert de colinde susţinut de cunoscuţi artişti populari, între care se numără Lena Miclăuș, Septimiu Marișca și Petrică Crăciunescu.

Pe scenă vor urca, spre încântarea spectatorilor, Corul Bisericii Ortodoxe din Pui şi grupuri de colindători de la școala din Pui, din satul Federi și de la Școala Populară de Artă Deva. Evenimentul se va desfășura începând cu ora 18,00 şi este organizat de Primăria și Consiliul Local Pui.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate