Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice de iarnă din 2030 a fost desemnat

Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice din 2030 din Alpii francezi a fost oficial lansat după mai multe luni de amânări și dezacorduri, în frunte fiind instalat Edgar Grospiron (foto), fostul campion olimpic în proba de movile de la Albertville-1992, în urma retragerii lui Martin Fourcade.
“Îi mulțumesc lui Edgar că a acceptat această provocare”, a spus președintele Comitetului olimpic francez (CNOSF), David Lappartient, în cadrul unei conferințe de presă organizate la Group­ama Stadium din Decines (Lyon). Fostul schior, în vârstă de 55 de ani, a fost propus pentru această funcție pe 13 februarie, după 33 de ani de la titlul său obținut la schi acrobatic la Albertville, “un frumos symbol”, conform ministrului Sporturilor.
“Aceste Jocuri trebuie să fie un catalizator care să permită să definească o strategie care însoțește tranziția muntelui francez”, a explicat, la rândul său, Edgar Grospiron.
Edgar Grospiron, care va numi un director general în săptămânile ce vor veni, va trebui ”să ajungă la o înțe­legere și să lucreze cu political “, a precizat o sursă din cadrul organizatorilor.
La zece zile de la retra­gerea fostului biatlonist Martin Fourcade, care a renunțat la preluarea acestei funcții, Comitetul Interna­țional Olimpic (CIO) aștepta cu nerăbdare desemnarea conducerii și a componenței Comitetului de organizare a JO 20230 (COJO) din Alpii francezi.
În ciuda susținerii mișcării sportive și a statului, inclusiv a ministrului Sporturilor, Marie Barsacq, care a afirmat că Fourcade ‘ar fi fost un președinte excelent’, fostul campion a preferat să demisioneze și mai multe surse guvernamentale și ale mișcării olimpice au afirmat că acesta nu a avut susținerea lui Laurent Wauquiez, fostul pre­ședinte al regiunii Au­vergne-Rhone-Alpes (AURA). Președintele regiunii Provence-Alpes-Cote-d’Azur (PACA), Renaud Muselier, a minimalizat retragerea acestuia, conside­rând-o “o gură de oxigen” pentru că Martin Fourcade este “un singuratic” care nu poate lucra în colectiv.
CIO, care în iulie anul trecut a atribuit JO 2030 Alpilor francezi, aștepta în conti­nuare atât desemnarea noii conduceri și a componenței COJO 2030, cât și votul în Parlament pentru garanția bugetară a statului.

Partajează această știre

Lasă un răspuns