Potrivit ANM, în zona de sud a județului Hunedoara, fenomenele meteorologice care se vor semnala până luni dimineață, ora 10.00, vor fi constituite preponderent din ploaie și ninsoare.
Astfel, o parte a zonei montane se va afla sub incidența unui Cod Portocaliu care are ca fenomen vizat: precipitații importante cantitativ. Va ploua, iar la altitudini în general de peste 1700 m vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă de 20-40 cm.
De asemenea, în aceeași perioadă, în cea mai mare parte a regiunii sudice a județului, conform unei avertizări Cod galben emis de autorități, se vor înregistra ploi și se pot acumula cantități de apă de 25-35 l/mp și izolat peste 50 l/mp.
În contextul acestor avertizări, la nivelul ISU Hunedoara a fost activată Grupa Operativă, iar situația meteorologică și hidrologică din zona pentru care au fost emise avertizări este monitorizată permanent.
Pentru siguranța dumneavoastră vă recomandăm:
Evitați deplasările în aer liber pe durata fenomenelor anunțate;
Închideți și securizați ferestrele și ușile locuințelor; stați departe de acestea dacă vântul suflă cu putere;
Evitați staționarea în apropierea copacilor, stâlpilor sau a panourilor publicitare;
Parcați în zone ferite de arbori sau alte structuri instabile;
Nu atingeți cablurile electrice aflate la sol – pot fi sub tensiune;
Nu traversați cursuri de apă și nu staționați pe malurile acestora;
Curățați șanțurile și rigolele din jurul locuinței pentru a permite scurgerea apelor pluviale.
Vă rugăm să urmăriți permanent canalele oficiale de informare și să respectați recomandările autorităților.
Surse oficiale pentru informare:
• www.meteoromania.ro/avertizari – actualizări ANM;
• www.fiipregatit.ro – ghiduri unde puteți afla ce trebuie să faceți înainte, în timpul și după producerea unei situații de urgență;
• Aplicația mobilă DSU – notificări în timp real – gratuită în App Store și Google Play.
În caz de urgentă sunati la 112!






