.

Cluj Craft Beer Festival, aduce zeci de producători de bere artizanală

Timp de patru zile, Iulius Parc din Cluj Napoca va fi gazda Craft Beer Festival și a berarilor prezenți la eveniment, locul unde berea artizanală va curge împreună cu distracția. Evenimentul are loc între 11 și 14 iulie, organizatorii anunțând că vor fi prezenți peste 20 de producători și peste 100 de sortimente de bere artizanală ce pot fi degustate.

Organizatorii au pregătit – pe lângă expoziția producătorilor de bere artizanală – ateliere dedicate celor curioși să afle mai multe despre această băutură, mâncare, concursuri, concerte în aer liber și o atmosfera specială.

Accentul ediției de anul acesta este pe grija față de mediul înconjurător, organizatorii anunțând introducerea paharelor de sticlă în locul celor de plastic, utilizate anul trecut. Paharele de sticlă, personalizate cu logo-ul Cluj Craft Beer Festival, vor putea fi achiziționate la locația festivalului, sunt reutilizabile și pot fi păstrate ca suvenir.

La eveniment se estimează prezența a peste 15.000 persoane, motiv pentru care locația a fost schimbată, față de cea a anului trecut.

Ediția din 2018 a avut loc în parcul Hotelului Sport, cea de anul acesta fiind planificată în Iulius Parc, unde posibilitățile de desfășurare a activităților sunt mai numeroase. În plus, spațiul verde al Iulius Parc este mai generos, contribuind la atmosfera dorită de organizatori. / www.stiriletransilvaniei.ro

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate