Cererile pentru înscrierea la clasa pregătitoare vor putea fi transmise și online, din 29 martie.
Înscrierea copiilor în învăţământul primar pentru anul şcolar 2021-2022 începe astăzi, părinţii urmând să depună sau să transmită cererile-tip de înscriere până în 28 aprilie. Prima etapă de înscrieri va avea loc în perioada 10-20 mai, iar listele finale ale elevilor cuprinşi în clasa pregătitoare vor fi afişate în 4 iunie.
Școlile şi inspectoratele şcolare au afișat afișează planul de şcolarizare propus şi numărul de clase pregătitoare alocate – dată de referință miercuri, 17 martie.
Din 10 mai începe procesarea cererilor și documentelor depuse de părinți/tutori legali, iar în 20 mai vor fi afișate listele cu copiii înmatriculați și locurile rămase libere.
Potrivit calendarului publicat de Ministerul Educației, în perioada 29 martie – 28 aprilie 2021, părinții/tutorii legal instituiți/reprezentanții legali vor completa/depune/transmite cererile-tip de înscriere. Cererile vor putea fi transmise online sau depuse la unitatea de învățământ la care aceștia solicită înscrierea copiilor.
Completarea cererii de înscriere nu garantează înscrierea copilului în unitatea de învățământ și nu elimină obligativitatea părinților/tutorilor de a se prezenta la unitatea de învăţământ unde doresc înscrierea copilului/copiilor, cu dosarul complet al acestuia/acestora, în vederea validării documentației. Acest formular permite doar prezentarea la secretariatul școlii cu datele copilului precompletate, scurtând timpul de așteptare.
Unitățile de învățământ informează părinții că ordinea în care se programează telefonic pentru completarea și/sau validarea cererilor-tip de înscriere sau în care se prezintă pentru completarea și/sau validarea cererilor-tip de înscriere nu presupune crearea unei liste de preînscriere și/sau acordarea unei priorități la înscriere.
Copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la data de 31 august 2020, inclusiv, trebuie să fie înscriși în clasa pregătitoare, în conformitate cu prevederile Legii educației naționale nr. 1/2011. Procesul de înscriere în învățământul primar nu este condiționat de frecventarea grupei mari a învățământului preșcolar.
La sediile inspectoratelor școlare județene și la avizierele sau pe site-urile (dacă există) unităților de învățământ trebuie afișate listele cu circumscripțiile școlare, iar părinții trebuie informați cu privire la conținutul activităților educaționale care se desfășoară în clasa pregătitoare, la abordarea didactică, la organizarea programului școlar etc.
Copiii care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2020, inclusiv, pot fi înscriși dacă dezvoltarea lor psihosomatică este corespunzătoare.
Toate unitățile de învățământ au obligația de a oferi informații referitoare la procedura de înscriere a copiilor în învățământul primar indiferent dacă părinții fac parte sau nu din circumscripția respectivă, a anunțat Ministerul Educației.
Reguli și noutăți
Elevii vor fi repartizați aleatoriu în clasele pregătitoare, fie în ordinea alfabetică a numelor copiilor, fie prin tragere la sorți.
Nu va exista opțiunea de alegere a învățătorului/învățătoarei.
Pentru copiii care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie-31 decembrie 2021 nu mai este necesară evaluare psihosomatică. Este obligatorie doar recomandarea de la grădiniță.
În situația copiilor care au frecventat grădinița și împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie-31 decembrie 2021, ”înscrierea în clasa pregătitoare se face la solicitarea scrisă a părinților, în baza recomandării eliberate de unitatea de învățământ cu nivel preșcolar. Solicitarea de eliberare a recomandării prevăzute la Anexa nr. 1 la prezenta Metodologie poate fi depusă direct la unitatea de învățământ sau transmisă prin poștă/mijloace electronice. La solicitarea părintelui, unitatea de învățământ cu nivel preșcolar poate transmite recomandarea și prin poștă cu confirmare de primire sau prin mijloace electronice”, se arată în Metodologia de înscriere la clasa pregătitoare 2021-2022.
Dosarul pentru înscriere la clasa pregătitoare 2021-2022 – acte necesare:
- Cererea de înscriere în clasa pregătitoare 2021 – Vezi Model CERERE înscriere
- Recomandarea de la grădiniță/rezultatul evaluării copilului de la CJRAE/CMBRAE – Vezi Model CERERE eliberare recomandare grădiniță
- Copie a actului de identitate al părinților/părintelui
- Copie a certificatului de naștere al copilului (acestea vor fi certificate „conform cu originalul” de către secretariatul unității de învățământ, pe baza documentelor originale)
- Alte documente în funcție de starea civilă a părinților – de exemplu: părinții divorțați depun la înscriere dovada modului în care se exercită autoritatea părintească și la care dintre ei a fost stabilită locuința minorului
- Declarația pe propria răspundere pentru înscrierea la clasa pregătitoare 2021 – Vezi Model declarație pe proprie răspundere
Cererea-tip de înscriere se poate completa online, transmite prin e-mail, prin poștă sau se poate depune la secretariatul unității de învățământ la care părintele dorește înscrierea copilului.
În situația completării online a cererii de înscriere sau a transmiterii prin e-mail sau prin poștă, părintele va transmite unității de învățământ declarația-tip pe proprie răspundere, cu privire la veridicitatea informațiilor completate în cerere, respectiv recomandarea de înscriere în clasa pregătitoare, dacă este cazul.
Validarea cererii-tip de înscriere este obligatorie și se face la unitatea de învățământ la care părintele solicită înscrierea sau prin intermediul mijloacelor electronice și constă în compararea datelor introduse în aplicația informatică cu documentele transmise de către părinte.
Prezentarea de înscrisuri false se pedepsește conform legii și atrage pierderea locului obținut prin fraudă.
În situația depunerii cererii-tip de înscriere și a documentelor justificative direct la unitatea de învățământ, verificarea și validarea datelor introduse se fac în prezența părintelui și a cel puțin unui membru din comisia de înscriere, conform programării realizate de către unitatea de învățământ.
Alte precizări din Metodologie
Inspectoratele școlare pot decide reconfigurarea circumscripțiilor școlare până la data începerii înscrierilor, astfel încât să asigure optimizarea procesului de cuprindere a copiilor în clasa pregătitoare, în situația în care capacitatea unei unități de învățământ nu permite cuprinderea în clasa pregătitoare a tuturor copiilor din circumscripția școlară stabilită în anul școlar anterior, precum și în alte situații justificate, cum ar fi eliminarea segregării școlare, rezultată din segregarea pe criteriul mediului de rezidență.
Inspectoratele școlare pot decide extinderea activității didactice în situația unităților de învățământ care au un număr mare de solicitări de înscriere în clasa pregătitoare, în alte unități de învățământ care au spații disponibile.
În localitățile în care funcționează unități de învățământ teologic/confesional, de arte și sportiv, precum și unități de învățământ cu profil pedagogic care școlarizează nivelul de învățământ primar, inspectoratele școlare decid dacă acestor unități li se alocă sau nu circumscripție școlară.
Inspectoratele școlare și unitățile de învățământ au obligația de a asigura permanent informarea și consilierea părinților referitor la prevederile legii și ale prezentei metodologii în ceea ce privește înscrierea copiilor în învățământul primar. Directorul unității de învățământ desemnează o persoană, care răspunde la solicitările părinților.
Numărul de locuri care se acordă, prin cifra de școlarizare, pentru clasa pregătitoare, în învățământul de stat, este cel puțin egal cu numărul copiilor care au împlinit vârsta pentru a începe învățământul primar, asigurând fiecărui copil un loc.
Numărul de clase pregătitoare cuprins în planul de școlarizare alocat de inspectoratul școlar fiecărei unități de învățământ se stabilește la propunerea conducerii unităților de învățământ, în funcție de capacitatea de cuprindere a acesteia, determinată de numărul sălilor de clasă în care poate fi organizat, în mod corespunzător, procesul de învățământ la clasa pregătitoare, dar și la celelalte clase ale școlii, și de obligativitatea cuprinderii în unitatea de învățământ a tuturor copiilor din circumscripția școlară.
Părinții, ai căror copii împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2021, inclusiv, care nu optează pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare în anul școlar 2021-2022 sau ai celor pentru care nivelul de dezvoltare nu este corespunzător pentru parcurgerea cu succes a clasei pregătitoare vor fi consiliați în vederea înscrierii copiilor la grădiniță, în grupa mare.
În clasa pregătitoare din învățământul special și învățământul special integrat cu clasa/ grupa sunt înscriși copii cu cerințe educaționale speciale care împlinesc vârsta de 8 ani până la data începerii anului școlar. La solicitarea scrisă a părinților pot fi înscriși în clasa pregătitoare și copii cu cerințe educaționale speciale cu vârste cuprinse între 6 și 8 ani la data începerii anului școlar
Toți copiii ai căror părinți solicită înscrierea în clasa pregătitoare la școala de circumscripție sunt înmatriculați la unitatea de învățământ solicitată.
Pe locurile libere, se înscriu și, ulterior, se înmatriculează copiii care provin din alte circumscripții școlare, inclusiv din alte localități, în conformitate cu solicitările părinților
În situația în care într-o unitate de învățământ numărul cererilor de înscriere primite de la părinți al căror domiciliu se află în afara circumscripției școlare este mai mare decât numărul de locuri libere, se aplică criterii de departajare generale și specifice.
Criteriile generale de departajare:
a) existența unui certificat medical de încadrare în grad de handicap a copilului;
b) existența unui document care dovedește că este orfan de ambii părinți. Situația copilului care provine de la o casă de copii/un centru de plasament/plasament familial se asimilează situației copilului orfan de ambii părinți;
c) existența unui document care dovedește că este orfan de un singur părinte;
d) existența unui frate/a unei surori înmatriculat/înmatriculate în unitatea de învățământ respectivă.
În cazul în care numărul cererilor de înscriere din afara circumscripției școlare este mai mare decât numărul de locuri libere, repartizarea copiilor se face în ordinea descrescătoare a numărului de criterii generale de departajare cumulate de către fiecare copil: se repartizează la început copiii care îndeplinesc trei dintre criteriile menționate, apoi copiii care îndeplinesc două dintre criterii și, în final, copiii care îndeplinesc doar unul dintre criteriile menționate
Criteriile specifice de departajare sunt elaborate de fiecare unitate de învățământ și se aplică după cele generale.
În cazul în care la o unitate de învățământ, pe ultimul loc liber, este înmatriculat un copil din altă circumscripție școlară, fratele său geamăn/sora sa geamănă este admis/admisă la aceeași unitate de învățământ, peste numărul de locuri alocat.
Vezi integral: Metodologie inscriere invatamant primar 2021_2022
ÎNSCRIERE la CLASA PREGĂTITOARE 2021-2022 – CALENDAR
17 martie: afișarea circumscripțiilor școlare și a planului de școlarizare propus, respectiv numărul de clase pregătitoare alocate, la fiecare unitate de învățământ, inclusiv pe site-ul acesteia, dacă există, și pe site-ul inspectoratului școlar. Afișarea, la sediul fiecărei unități de învățământ și pe site-ul acesteia, dacă există, sau pe site-ul inspectoratului școlar, pentru unitățile de învățământ care nu au site propriu, a informațiilor care permit părinților să cunoască activitatea specifică clasei pregătitoare din cadrul unității, cum ar fi: posibilitatea organizării procesului de învățământ în cadrul unei grădinițe aflate în structura școlii sau în consorțiu cu școala, posibilitatea organizării programului Școala după școală, fotografii ale spațiului în care se desfășoară activitatea la clasa pregătitoare.
18 martie: postarea pe site-ul CJRAE/CMBRAE a modelului de cerere – tip pentru evaluarea dezvoltării copiilor care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2021, inclusiv, și care: nu au frecventat grădinița; s-au întors din străinătate; afișarea programului de evaluare a copiilor la avizierul și pe site-ul CJRAE/CMBRAE; postarea pe site-ul inspectoratelor școlare, respectiv al unităților de învățământ cu nivel preșcolar/primar a modelului de cerere-tip pentru evaluarea dezvoltării copiilor care au frecventat grădinița și care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2021, inclusiv
19 martie: anunțarea, prin afișare la sediul unității de învățământ/ pe site-ul acestora, a criteriilor specifice de departajare elaborate de unitățile de învățământ, în urma consultării cadrelor didactice și a partenerilor sociali – sindicate, consiliu reprezentativ al părinților – după verificarea existenței unor elemente de discriminare de către consilierul juridic al inspectoratului școlar și aprobate în consiliul de administrație al unității de învățământ; anunțarea, prin afișare la sediul unității de învățământ/ pe site-ul acestora, a listei documentelor care să dovedească îndeplinirea criteriilor specifice de departajare și a procedurii privind constituirea formațiunilor de elevi
22 martie – 27 aprilie: Evaluarea dezvoltării copiilor care împlinesc 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2021 și eliberarea recomandării pentru înscrierea în învățământul primar
Pentru copiii care au frecventat grădinița – înregistrarea cererilor transmise/depuse la unitățile de învățământ cu nivel preșcolar pentru obținerea recomandării de înscriere în clasa pregătitoare; eliberarea/transmiterea către părinte de către unitatea de învățământ cu nivel preșcolar a recomandării de înscriere în clasa pregătitoare sau în grupa mare, după caz
Pentru copiii care NU au frecventat grădinița sau au revenit din străinătate – înregistrarea de către CJRAE/CMBRAE a cererilor de evaluare, depuse/transmise de părinți pentru copiii care îndeplinesc criteriile; planificarea de către CJRAE/CMBRAE a organizării evaluării; afișarea și comunicarea programării pentru participarea la evaluare; desfășurarea evaluării copiilor de către CJRAE/CMBRAE; eliberarea/transmiterea către părinte de către CJRAE/CMBRAE a recomandării de înscriere în clasa pregătitoare sau în grupa mare, după caz
29 aprilie: transmiterea proceselor-verbale care cuprind listele cu numele copiilor și rezultatele evaluării, respectiv recomandarea de înscriere în clasa pregătitoare sau în grupa mare, după caz, de la unitățile de învățământ preșcolar sau CJRAE/CMBRAE, către comisiile județene/Comisia Municipiului București
29 martie – 28 aprilie: Completarea cererilor-tip de înscriere de către părinți/ tutori legal instituiți/ reprezentanți legali, online sau la unitatea de învățământ la care solicită înscrierea copiilor; depunerea/transmiterea cererilor-tip de înscriere la unitatea de învățământ la care solicită înscrierea copiilor, inclusiv a recomandării de înscriere în clasa pregătitoare, după caz, respectiv a declarației pe proprie răspundere și a documentelor necesare în copie simplă; validarea fișelor de înscriere generate de aplicația informatică
Prima etapă de înscriere în învățământul primar – 10 – 20 mai 2021:
10 – 11 mai 2021: procesarea de către comisia națională a cererilor-tip de înscriere, cu ajutorul aplicației informatice și repartizarea copiilor la școala de circumscripție;
11 – 18 mai 2021: procesarea la nivelul unităților de învățământ, pe baza informațiilor din cererile-tip de înscriere și din documentele depuse/transmise de părinți/ tutori legal instituiți/reprezentanți legali, a cererilor prin care se solicită înscrierea la o altă unitate de învățământ decât la școala de circumscripție, pe locurile rămase libere;
Procesarea cererilor-tip de înscriere se face în ordine, respectând următoarele priorități:
a) în prima fază sunt admiși la școala de circumscripție copiii ai căror părinți au solicitat acest lucru în cererea-tip de înscriere
b) în a doua fază se procesează cererile părinților care solicită înscrierea la o altă unitate de învățământ decât școala de circumscripție, pe locurile rămase libere
c) în a treia fază sunt admiși la școala de circumscripție copiii ai căror părinți au solicitat înscrierea la o altă unitate de învățământ decât școala de circumscripție, dar nu au fost înmatriculați, din lipsă de locuri
20 mai 2021: afișarea în unitățile de învățământ și pe site-ul inspectoratului școlar a candidaților înmatriculați și a numărului de locuri rămase libere.
A doua etapă de înscriere în învățământul primar (21 mai – 10 septembrie):
21 mai 2021: comunicarea, prin afișare la unitățile de învățământ și pe site-ul inspectoratului, a procedurii specifice de repartizare a copiilor pe locurile disponibile, elaborate de inspectoratul școlar;
24 mai – 31 mai 2021: depunerea/transmiterea cererii-tip de înscriere la secretariatul unității de învățământ aflate pe prima poziție dintre cele trei opțiuni exprimate pentru etapa a doua, de către părinții copiilor care nu au fost cuprinși în nicio unitate de învățământ în etapa anterioară sau care nu au participat la prima etapă;
4 iunie 2021: afișarea la fiecare unitate de învățământ a listelor finale pentru clasa pregătitoare.
1 – 10 septembrie 2021: centralizarea și soluționarea de către inspectoratul școlar a cererilor părinților/tutorilor legal instituiți/reprezentanților legali ai copiilor care nu au fost încă înscriși la vreo unitate de învățământ. /www.alba24.ro