Clădirea veche a Colegiului Naţional „Iancu de Hunedoara” se modernizează cu sprijinul ADR Vest

Primăria municipiului Hunedoara şi Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest – ADR Vest au semnat contractul de finanţare pentru un alt proiect mult aşteptat de copii şi părinţi din oraş: modernizarea corpului vechi de clădire al Colegiului Naţional Iancu de Hunedoara.
Proiectul este cofinanţat prin Programul Regional Vest 2021-2027 are o valoare totală de aproximativ 2 milioane de euro, 98 % din suma eligibilă fiind nerambursabilă.
În perioada următoare se vor efectua procedurile administrative pentru derularea licitaţiei necesare pentru desemnarea executantului lucrărilor, proiectul tehnic fiind deja întocmit.
„Clădirea veche a Colegiului „Iancu de Hunedoara” s-a numărat printre primele unităţi şcolare din oraş pentru care am reuşit să obţinem finanţare europeană. La acea vreme, în perioada 2016 – 2020, finanţările se acordau doar pentru eficientizare energetică. La acest colegiu am avut un proiect de eficientizare energetică aplicat tot pe clădirea veche. La finalizarea sa, în 2023, am promis că vom căuta soluţii pentru o modernizare completă. Am reuşit! Cu sprijinul ADR Vest am obţinut o a doua finanţare. Pe acest nou proiect vom moderniza integral toate spaţiile interioare ale corpului vechi de clădire, vom amenaja şi un teren pentru activităţi sportive şi relaxare în zona din spatele liceului şi vom reabilita şi aleile din faţa imobilului. Proiectul cuprinde, de asemenea, şi o serie de dotări suplimentare de care e nevoie pentru un act didactic modern. Ca toate celelalte şcoli din oraş, şi Colegiul „Iancu de Hunedoara” a beneficiat de proiectul „CRED în Hunedoara”, prin care am asigurat mobilier nou, table inteligente şi echipamente IT. Totuşi, nevoile pentru educaţie sunt permanente şi dorim să ţinem pasul cu solicitările venite din partea elevilor, părinţilor şi profesorilor. Îmi pare rău că nu putem obţine, deocamdată, bani europeni şi pentru corpul nou de clădire, dar acestea sunt condiţiile: se finanţează doar clădirile care au fost recepţionate până în anul 2000”, explică primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.
Proiect cofinanțat de Uniunea Europeană, prin ADR Vest în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Vest 2021-2027. Pentru informații detaliate despre program, accesați www.vest.ro
Partajează această știre

Lasă un răspuns