CFR trebuie să plătească 400.000 de euro unei femei

Compania a fost condamnată de Judecătoria Haţeg într-un proces de vătămare corporală din culpă.

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a fost condamnată de Judecătoria Haţeg la plata unor despăgubiri morale şi materiale de peste 410.000 de euro unei femei din judeţul Constanţa care şi-a pierdut braţul stâng în staţia CFR Subcetate. Tragicul eveniment a avut loc în urma unui accident de tren ce a avut loc într-o noapte din septembrie anul 2014.

În acelaşi dosar, CFR SA a mai fost amendată cu 1,2 milioane lei pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă. Ca măsură complementară, judecătorul a stabilit ca dispozitivul sentinţei să fie afişat, timp de trei luni, în extras, în toate staţiile CFR din ţară.

Conform minutei sentinţei, afişată pe portalul instanţelor de judecată, victima accidentului va trebui să primescă de la CFR SA suma de 116.064 euro, sub formă de daune morale. Totodată, judecătorul a decis că victima accidentului are dreptul la despăgubiri morale în valoare de 300.000 de euro.

În plus, compania de căi ferate va trebui să achite Spitalului Judeţean de Urgenţă din Deva suma de 1.251 de lei, iar Spitalului Judeţean de Urgenţă din Constanţa suma de 9.105 lei, la care se adaugă dobânzi, pentru prestaţiile medicale în cazul victimei.

Sentinţa Judecătoriei Haţeg poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, hotărârea fiind pronunţată într-o şedinţă publică din data de 4 martie.

Potrivit datelor comunicate de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ), în urma finalizării anchetei de la Subcetate, accidentul a avut loc pe data de 14 septembrie 2014, după miezul nopţii. Victima se afla, împreună cu alţi şase călători, în gara Subcetate şi se deplasa spre linia de cale ferată la care urma să sosească trenul.

Din cauza lipsei indicatoarelor, grupul nu a văzut platforma la care trebuiau să ajungă şi s-a oprit între două linii de cale ferată. La un moment dat, cei şapte au fost surprinşi de trecerea simultană a trenului de călători pe care îl aşteptau şi a unui tren de marfă care venea pe linia cealaltă.

Femeia s-a dezechilibrat din cauza curenţilor de aer şi a căzut la pământ, cu braţul stâng pe un fir al liniei de cale ferată, astfel că roţile trenului i l-au amputat.

Totodată, procurorii au arătat că din probe a rezultat şi faptul că staţia de cale ferată Subcetate nu deţinea autorizaţie de funcţionare şi nu a luat măsuri specifice suplimentare de prevenire a producerii unor evenimente feroviare, “funcţionând ilegal”.

Partajează această știre

Lasă un răspuns