Cei mai buni 229 de specialiști din Delgaz Grid s-au întrecut la faza zonală a Olimpiadei Tehnice 2026

Ei au fost selectați în urma fazei locale, la care au participat peste 1070 de specialiști cu activitate de teren. Finala competiției va fi în toamnă, la Centrul de Instruire Profesională de la Mediaș, și va avea în premieră o secțiune dedicată contractorilor externi;

Olimpiada Tehnică 2026, cea mai importantă competiție din domeniul distribuției gazelor naturale organizată de Delgaz Grid, a reunit pe 11 iunie, la faza zonală, 229 cei mai buni specialiști cu activitate în teren, care s-au întrecut în probele teoretică și practică desfășurate la sediile companiei din Alba Iulia, Bacău, Baia Mare, Cluj Napoca, Iași, Mediaș, Târgu Mureș și Timișoara.

Aceștia au fost selectați în urma fazei locale a concursului, la care au participat peste 1.070 de specialiști care gestionează rețelele de gaze naturale ale Delgaz Grid, în lungime de aproape 27.000 km.

„Dincolo de competiție, acești colegi sunt cei care, zi de zi, își asumă responsabilitatea de a menține rețeaua în siguranță. Munca lor nu este mereu vizibilă, dar este esențială pentru fiecare dintre noi. Tocmai de aceea, apreciez nu doar profesionalismul lor, ci și dedicarea cu care aleg, în fiecare an, să se autodepășească”, spune Cristian Secoșan, directorul general Delgaz Grid.

 „Participarea la Olimpiada Tehnică este provocatoare pentru mine de fiecare dată fiindcă mă ține preocupat să învăț lucruri noi, să aprofundez ceea ce știu, dar și pentru că îmi dă prilejul de a relaționa cu colegii mei din alte zone”, spune Eugen Filip, unul dintre câștigătorii care se vor întrece, în toamnă, în finala de la Mediaș.

 Olimpiada Tehnică se desfășoară pe cinci categorii de specialitate: Mentenanță – revizie rețea, revizie posturi de reglare, construcții montaj și protecție anticorozivă, remediere defecte și intervenții; Activități speciale – detectare, localizare; Măsură – înlocuiri și mentenanță contoare, montări și setări corectoare; Sudură – activități de sudură PE (polietilenă) și OL (oțel) și Lucru sub presiune.

Cei 40 de specialiști, ocupanți ai locului întâi la fiecare din cele cinci categorii, din cele 8 centre operaționale ale companiei, își vor disputa în toamnă, la Mediaș, trofeele și premiile puse în joc în cadrul Olimpiadei Tehnice 2026. Li se vor alătura tinerii din școli profesionale cu care Delgaz Grid are încheiate parteneriate pentru învățământ dual,  în cadrul Olimpiadei Tehnice Junior.

Ediția a XIII-a a competiției vine cu o premieră în finală: o secțiune specială dedicată contractorilor externi care asigură execuția lucrărilor de înlocuire a conductelor și  branșamentelor de gaze naturale, care au un rol esențial în dezvoltarea și modernizarea rețelei de distribuție.

Olimpiada Tehnică este un proiect intern al companiei Delgaz Grid. A fost inițiat de tineri ingineri, care au gândit și transpus în realitate această competiție ca mod de perfecționare pentru angajații din aria de distribuție a gazelor naturale care au activitate de teren.

De-a lungul anilor, acesta s-a dovedit a fi nu doar un mecanism de a-i antrena pe angajați pentru a le fi recunoscute meritele, ci și o modalitate de învățare continuă și un schimb de experiență între colegi care își desfășoară activitatea în 20 de județe din țară. Nu în ultimul rând, pentru elevii care au participat începând cu 2023 la Olimpiada Tehnică Junior competiția a însemnat un pas înainte în procesul de învățare, mai ales pentru cei care vor alege să lucreze în domeniul distribuției gazelor naturale.

Delgaz Grid își dorește ca Olimpiada Tehnică să devină în viitor un eveniment național care să reunească și alte companii de distribuție a gazelor naturale din România.

Partajează această știre

Lasă un răspuns