.

Ce condiţii de creditare sunt pentru ”Prima Casă” 2020?

Programul ”Prima Casă” va continua și în acest an, cu un plafon de garanții de 2 miliarde de lei, același ca și anul trecut. Din 2021, însă, este posibil să scadă la 1,5 miliarde lei.

Statul garantează cel mult 50% din valoarea creditului pentru locuințele noi, cu excepția dobânzilor şi comisioanelor. Pentru alte categorii de locuințe, garanția este de maximum 40%.

Pentru a accesa programul Prima casă este solicitat un avans minim de 5% din valoarea locuinţei, în timp ce în cazul creditelor ipotecare avansul se situează între 15% şi 25%. Dobânda pentru Prima casă este de 2%, la care se adaugă indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor.

Pentru anul viitor, în planul inițal este precizat un plafon mai mic, de un miliard și jumătate de lei, pe ideea că până atunci programul guvernamental să își fi îndeplinit scopul.

Anul trecut, la cererea BNR, Ministerul Finanțelor a decis să transforme programul în unul social, accesibil doar celor cu venituri de până la 4.500 de lei, având în vedere că până acum au beneficiat de el și persoane care puteau accesa lejer un credit standard.

Proiectul care urmează să se redenumească în programul guvernamental O casă, O familie a fost prezentat în august de Ministerul Finanțelor de atunci, dar nu a mai fost adoptat de Guvern./www.alba24.ro

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate