Astăzi, înainte de reamplasarea Cavalerului pe Turnul Buzdugan, pe lângă caseta originală conţinând copii ale documentelor descoperite în noiembrie anul trecut, la baza statuii a mai fost amplasată o casetă conţinând povestea acesteia, dar şi un mesaj al primarului municipiului Hunedoara, pe care îl redăm integral mai jos:
„ Celor care, peste ani, vor găsi și citi aceste rânduri,
Mă numesc Dan Bobouțanu și slujesc comunitatea din Hunedoara, ca primar din iunie 2016.
Astăzi, când clopotele bisericilor din oraș încep să bată, ridicăm, din nou, la locul său statuia lui Iancu de Hunedoara. O reașezăm pe Turnul Buzdugan printr-o coincidență simbolică, chiar în anul 2026, declarat în România „Anul Iancu de Hunedoara – Erou. Voievod. Legendă”. Se împlinesc 570 de ani de la victoria de la Belgrad din 1456, când, sub conducerea lui Iancu de Hunedoara, forțele creștine au apărat cetatea și au respins armata sultanului Mehmed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului din 1453, oprind pentru aproape șapte decenii înaintarea otomană în Europa.
Binecuvântată să-i fie memoria, acum și în veacul vecilor!
Reașezăm astăzi această statuie ca pe o mărturie a timpului, ca pe o punte între generații. Cavalerul, chip al lui Iancu de Hunedoara, rămâne veghetor peste cetate, așa cum l-au privit cei din 1873, așa cum îl privim noi astăzi și așa cum îl vor privi cei care vor veni după noi.
Nu repunem la locul său doar un obiect de patrimoniu. Îi redăm castelului un simbol, o parte din sufletul său. Și, în același timp, legăm încă o dată prezentul de oamenii care, în 1873, au gândit și au ridicat această statuie cu speranță, migală, încredere, pricepere și mândrie. Noi nu facem decât să continuăm lucrarea începută de ei. După un proces de restaurare, statuia este repusă la locul său, pe același turn care a purtat-o mai bine de un secol și jumătate, veghind asupra Hunedoarei și asupra castelului său.
Între aceste două momente — 1873 și 2026 — se întinde întreaga noastră istorie modernă: vremuri imperiale, schimbări de granițe, războaie, regimuri politice diferite și, în final, responsabilitatea față de moștenirea excepțională pe care am primit-o și pe care suntem datori s-o transmitem celor care vor veni după noi. Ea nu aparține unei singure generații, ci tuturor celor care au fost și vor veni.
Acest castel nu este doar o construcție medievală, un monument pe care am avut onoarea să îl restaurăm. El ne obligă la memorie, respect și continuitate.
Este un loc al memoriei, iar cavalerul de pe turn este privirea lui către lume.
Acest moment aparține Hunedoarei de atunci, de acum și celei care va fi mereu.
Cu recunoștință față de înaintași și cu respect pentru viitor,
Primarul municipiului Hunedoara,
Dan Bobouțanu
Hunedoara, 17 mai 2026”







