AUREL VLAICU – EROU AL NAŢIUNII ROMÂNE
În sfârșit, am reușit. Hunedorenii din Comuna Aurel Vlaicu pot să-și omagieze legal eroul, împreună cu toată România. Cu mare bucurie pot să anunț că am încheiat adoptarea prin vot…
În sfârșit, am reușit. Hunedorenii din Comuna Aurel Vlaicu pot să-și omagieze legal eroul, împreună cu toată România. Cu mare bucurie pot să anunț că am încheiat adoptarea prin vot…
România este printre primele țări care a trimis Comisiei Europene Raportul bienal pentru implementarea Garanției pentru Copii! Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopției(ANPDCA),aflată în subordinea Ministerului Familiei, Tineretului…
Soarta Terrei este pecetluită. Cei treziți vor fi pregătiți și vor putea înțelege funcționarea acțiunii pentru eliminarea acestei tumori maligne de pe fața Creației. Emoțiile care saturează planeta vor fi…
Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Natalia-Elena Intotero, a participat la lucrările Comisiei pentru Statutul Femeii (CSW68), care au demarat luni, 11 martie, la New York. Ziua de luni…
Se spune că este bine să nu răspundem răutății oamenilor, sau dacă cineva ne vorbește pe la spate sau ne umilește, să-l lăsăm în pace. Eu nu sunt de aceeași…
Potrivit unei informații lansată în spațiul public de către Laurențiu Nistor, Președintele organizației PSD Hunedoara, primarul comunei Vața de jos, Liviu Lință va trece de la PNL la PSD. Știrea…
Ni se repetă și afișează ideea cu societatea globală, încât noi chiar am ajuns să credem. Așa că treptat, omul de rând naiv se desprinde de toate obiceiurile sale. El…
Nu este zi în care să nu ne manifestăm o dușmănie oarbă, fără conținut, de multe ori împotriva rușilor. Eu nu spun că sunt îngerași, dar propaganda occidentală și SUA…
PNL Hunedoara, aflat vremelnic și nefericit în zodia păcătoasă a binomului Călin Marian – Vetuța Stănescu, se regăsește în cea mai profundă criză de la înființare încoace. Nu obișnuiesc să…