Țara în care șmecheria a ajuns politică de stat (Ep. 1)
Bolojan a întrecut orice rațiune a gândirii umane. Pe zi ce trece, devine un pericol imens pentru națiunea română. Am văzut vizitele din Moldova, Mintia și Hațeg. Am văzut și…
Bolojan a întrecut orice rațiune a gândirii umane. Pe zi ce trece, devine un pericol imens pentru națiunea română. Am văzut vizitele din Moldova, Mintia și Hațeg. Am văzut și…
Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) lansează cea de-a cincea ediție a Bootcamp STS, școala de vară dedicată studenților pasionați de tehnologie, care a devenit un reper pentru formarea și dezvoltarea…
Comuna Bistra a fost, de Ziua Internațională a Copilului, locul în care veselia, tradițiile și energia celor mici au transformat comunitatea într-o adevărată sărbătoare. Sub genericul deja consacrat „Mișcare și…
Universitatea Politehnica Timișoara își reconfirmă statutul de pol al excelenței academice. Studenta Irina Andreea Avram, din cadrul Facultății de Management în Producție și Transporturi, a obținut Premiul I la cea…
”Statul român actual nu apără bogăţiile ţării şi nu garantează munca naţiunii. Nu, pentru că nu e statul naţional al Românilor, ci statul sucursală la gurile Dunării al burgheziei apusene.…
Biblioteca Universității Politehnica Timișoara (UPT) a găzduit miercuri, 3 iunie 2026, un workshop dedicat noilor provocări și soluții din managementul sistemelor energetice moderne. Evenimentul, susținut cu sprijinul liderului tehnologic Opal-RT,…
Urmează semnarea contractelor și începerea lucrărilor de modernizare pentru două drumuri județene: Sâmbăteni – Ghioroc și Lipova - Neudorf. Pentru cele două drumuri, procesul de modernizare a fost blocat de…
Administrația Parcului Natural Lunca Mureșului, alături de instituțiile cu responsabilități în protecția mediului, invită arădenii la o plimbare cu bicicletele în cadrul unui eveniment dedicat naturii și comunității, cu prilejul…
Amfiteatrul „Victor Vlad” al Facultății de Construcții din cadrul Universității Politehnica Timișoara (UPT) a găzduit vineri, 29 mai 2026, cea de-a doua ediție a simpozionului național „Building Construct” și etapa…
Asistăm la o hoție generalizată, în aplauzele idioților utili. Se fură în România din ce în ce mai barbar, mai brutal, mai fără perdea. Se fură cu toptanul, cu domeniul…