Alţi 58 de hunedoreni au beneficiat de testări medicale gratuite în cadrul celei de-a doua zile în care Caravana „Sărbători cu Sănătate” a poposit în Hunedoara, la Centrul de Recreere Pensionari.
Ieri şi astăzi, aici s-au măsurat glicemii, tensiuni arteriale, s-au efectuat spirometrii şi electrocardiograme, s-au prelevat probe de sânge pentru stabilirea INR-ului (în cazul persoanelor care urmează tratamente cu anticoagulante) şi s-au făcut teste pentru monitorizarea controlului glicemic şi depistarea osteoporozei.
În total, 113 persoane au beneficiat de serviciile amintite.
Mulţumim Asociaţiei „Salvital” şi Consiliului Judeţean Hunedoara pentru sprijin. Acţiunea a fost organizată de Primăria Hunedoara, prin intermediul Direcţiei de Asistenţă Socială.
„Felicit Direcţia de Asistenţă Socială pentru faptul că reuşeşte, periodic, să organizeze astfel de acţiuni în oraşul nostru, mai ales că, dovedit lucru, le sunt de mare folos hunedorenilor, mai ales celor trecuţi de prima tinereţe. Mulţumesc Asociaţiei „Salvital” dar şi Consiliului Judeţean pentru implicare. Astfel de activităţi au devenit o obişnuinţă în Hunedoara. Colaborările de acest fel trebuie să continue şi chiar să fie dezvoltate, mai ales că beneficiari direcţi sunt cetăţenii”, spune primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.






