Primăria Municipiului Deva şi operatorul Serviciului de salubritate pentru activitatea de dezinfecţie, dezinsecţie, deratizare S.C. DD CHIM SRL, demarează în perioada 13-21 iunie 2024, o campanie de dezinsecție terestră și deratizare pe raza municipiului Deva.
În această perioadă, în funcție de condițiile meteorologice, se vor desfășura următoarele acțiuni:
– Dezinsecție terestră (combatere țânțari). Insecticid utilizat: CY 10 sau Cymina Ultra
– Dezinsecție terestră (combatere larve țănțari). Larvicid utilizat: Vectobac WG
– Deratizare (combaterea rozătoarelor). Produsele utilizate în cadrul lucrărilor de deratizare sunt: Murin Facoum Block și Agrorat Wax Block. Antidot în caz de ingerare accidentală: Vitamina K1
Toate produsele utilizate se regăsesc în Registrul Național al Produselor Biocide și sunt avizate pentru profilaxia sanitar-umană de către Ministerul Sănătății.
Persoanele cu probleme respiratorii su cardiace și copiii sunt rugați să nu intre în raza directă de acțiune a echipamentelor de pulverizat.
Dacă condițiile meteo sunt nefavorabile, termenul de execuție a lucrărilor de dezinsecție va fi prelungit.
Biroul de presă al Primăriei Municipiului Deva