Campania “Siguranță pe două roţi”, ediţia 2021, va trece şi prin Hunedoara

Cluburile BLACK HELMETS, FREE RIDERS şi WIMA ROMÂNIA, cu sprijinul MOTUL, ROMPETROL și BMW MOTORRAD, în calitate de sponsori, alături de ROCK FM ca partener media, organizează în perioada 31 mai – 4 iunie o tură moto la nivel naţional la care vor participa peste 20 de motociclişti, în cadrul campaniei “Siguranță pe două roţi”, ediţia 2021.

Tura moto se va desfăşura pe ruta Bucureşti – Hunedoara – Oradea – Cluj – Sibiu – Buzău cu scopul implicării comunităţii moto la nivel naţional în campania “Siguranță pe două roţi”.

În cadrul acestui eveniment motocicliștii vor vizita comunități locale, vor promova obiectivele campaniei și se vor documenta cu privire la aspectele care contribuie semnificativ la efectuarea unei ture moto în siguranță. Tura se încheie cu o dezbatere amplă despre importanța conștientizării pericolelor la care sunt expuși motocicliștii, la care sunt invitați să participe atât aceștia, cât și conducătorii altor categorii de vehicule, cu care împart drumul.

Inițiat în 2020 de către clubul de motocicliști BLACK HELMETS, cu sprijinul clubului FREE RIDERS şi a WIMA ROMANIA (Asociaţia Femeilor Motocicliste), sub denumirea „Martie – Luna siguranței pe două roți”, proiectul fost primit cu entuziasm atât de comunitatea moto cât şi de restul participanţilor la trafic. Ediţia a II-a a campaniei a început în luna martie 2021 şi se va încheia în iunie 2021.

Obiectivele campaniei “Siguranță pe două roţi” sunt: scăderea numărului de accidente în care sunt implicați motocicliști, creşterea nivelului de conștientizare în rândul conducătorilor auto privind prezența în trafic a motocicliştilor şi, de asemenea,  creşterea nivelului de conștientizare în rândul motocicliștilor privind importanţa purtării echipamentului de protecţie și a conducerii preventive.

Până în prezent, ediţia din acest an a inclus mai multe evenimente, precum “Operaţiunea Mărţişorul” (1 martie), “Parada motociclistelor” (6 martie), o campanie de donare de sânge sub deviza “Este o viață în joc! Donează!” (19-20 mai) şi un curs de prim-ajutor în cadrul unui eveniment numit “Este o viață în joc! Salveaz-o!” (22 mai). Evenimentele s-au bucurat de participarea unui număr mare de persoane atât din comunitatea moto cât și din afara ei, dornici să contribuie la susținerea și transmiterea mesajului despre importanța siguranței pe șoselele din România.

Ediţia din acest an a campaniei “Siguranță pe două roţi” se va încheia cu o paradă moto care va avea loc în capitală, la o dată ce va fi comunicată ulterior.

Partajează această știre

Lasă un răspuns