Campania electorală pentru al doilea tur al alegerilor prezidențiale a decurs, în județul Hunedoara, fără incidente deosebite

Campania electorală s-a încheiat în această dimineață la ora 7, fiind deci interzisă continuarea propagandei electorale.

 Astfel, odată cu încheierea campaniei electorale, se interzice afișarea, lansarea, plasarea, promovarea, publicarea, distribuirea și difuzarea de materiale publicitare politice, respectiv materiale de propagandă electorală de orice tip, care se referă la alegerile prezidențiale.

 De asemenea, se interzice difuzarea de mesaje electorale care se referă la alegeri în format audio, vizual sau mixt pe ecrane digitale amplasate în locuri publice, private ori prin intermediul unor vehicule special amenajate.

 Prin continuarea propagandei electorale se înțelege, și deci se interzice, și sfătuirea alegătorilor să voteze sau să nu voteze un anumit candidat.

 Precizez, de asemenea, că este interzisă transmiterea către utilizatori a mesajelor de tip text sau audio-video prin care se urmărește influențarea opțiunii de vot.

 Pe parcursul campaniei electorale, în județul nostru, nu s-au înregistrat incidente deosebite.

 În continuare, efectivele MAI rămân mobilizate în întreg județul, pentru a-și îndeplini cu profesionalism și imparțialitate misiunile în context electoral.

 Astăzi, angajații MAI vor asigura protecția buletinelor de vot și a celorlalte materiale electorale pe timpul transportului de la locurile de depozitare către secțiile vot. În misiunile de astăzi, în județul Hunedoara, vor fi angrenați peste 700 de efective ale MAI.

 Subliniem încă o dată faptul că angajații MAI nu intră în contact cu materialele electorale, iar acestea se transportă cu vehicule care nu aparțin MAI.

 Președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare se vor prezenta astăzi la secțiile de vot pentru luarea măsurilor necesare pentru asigurarea ordinii și corectitudinii operațiunilor de votare, precum și pentru fixarea  posturilor de pază în jurul secțiilor de vot.

 Pe parcursul nopții, angajații MAI vor asigura protecția celor 525 de secții de vot constituite la nivelul județului Hunedoara, urmând să le predea președinților birourilor electorale, mâine dimineață, cu sigiliile intacte.

 Serviciile publice comunitare de evidență a persoanelor din județul Hunedoara, astăzi, până la ora 16.00 și mâine, în ziua votului, între orele 07.00 și 21.00, vor asigura program de lucru cu publicul, pentru a veni în sprijinul cetățenilor care nu dețin documente de identitate valabile și doresc să voteze.

 Pentru a verifica programul exact al serviciilor de evidență a persoanelor de la locul de domiciliu sau de reședință, vă recomandăm să consultați paginile de internet ale acestora.

 Referitor la informațiile din spațiul public despre faptul că în Registrul Electoral figurează persoane decedate, precizez că Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor a transmis către Autoritatea Electorală Permanentă listele cu persoanele care au împlinit 18 ani, conform prevederilor și termenelor legale, pe baza datelor din Registrul Național de Evidență a Persoanelor.

 Mâine, în ziua alegerilor, în județul Hunedoara aproximativ 850 de angajați ai MAI  vor asigura cercetarea sesizărilor privind incidentele electorale, precum și protecția secțiilor de vot și menținerea climatului normal de siguranță publică.

 CENTRUL DE COMUNICARE JUDEȚEAN HUNEDOARA 

Partajează această știre

Lasă un răspuns