„Călătorie prin Geoparcuri din Europa” îi ajută pe elevi să descopere diversitatea continentului european

Hațeg, 13 iunie 2025 – Peste 50 de elevi din șapte unități de învățământ de pe teritoriul Geoparcului Internațional UNESCO Țara Hațegului au participat la evenimentul final al proiectului educațional „Călătorie prin Geoparcuri din Europa”. Evenimentul s-a desfășurat în cadrul Săptămânii Europene a Geoparcurilor, contribuind la promovarea valorilor UNESCO și la apropierea tinerilor de patrimoniul geologic, natural și cultural al Europei. Proiectul a creat un context inedit de învățare, în care elevii au fost încurajați să descopere țările europene cercetând geoparcurile UNESCO de pe continent, cărora le-au analizat specificul și pe care le-au prezentat prin mijloace creative, dezvoltându-și astfel curiozitatea, gândirea critică și spiritul de echipă.

Activitățile s-au desfășurat în parteneriat cu Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului administrat de Universitatea din București și au reunit elevi și profesori de la Școala Gimnazială Râu de Mori, Școala Gimnazială Sarmizegetusa, Școala Gimnazială Pui, Școala Gimnazială Sălașu de Sus, Liceul „I.C. Brătianu” Hațeg, Școala Gimnazială Sîntămăria-Orlea și Școala Gimnazială Densuș. Ultimele trei școli sunt membre ale Rețelei Școlilor Asociate UNESCO (ASPnet), contribuind constant la promovarea valorilor educaționale și culturale ale prestigioasei organizații internaționale.

Coordonați de cadrele didactice, elevii au ales să exploreze și să aducă în fața colegilor și comunității informații despre geoparcurile internaționale UNESCO Adamello Brenta (Italia), Arouca (Portugalia), Kefalonia–Ithaca (Grecia), Muskau Arch (geoparc transfrontalier între Polonia și Germania), Normandie-Maine (Franța), Oeste (Portugalia) și Ore of the Alps (Austria). Proiectul a fost inițiat de Școala Gimnazială Rîu de Mori, Școala Gimnazială Sarmizegetusa și Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului, pornind de la o idee propusă de doamna profesoară Loredana Leleșan. Valoarea acestui proiect a fost recunoscută și figurează în Calendarul activităților educaționale extrașcolare 2025 al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara.

Recunoașterea acestui demers a depășit granițele țării. Proiectul a fost prezentat anterior în cadrul Forumului Profesorilor din Geoparcuri, un eveniment internațional desfășurat online, organizat de Rețeaua Europeană și Globală a Geoparcurilor UNESCO, cu participarea unor cadre didactice, specialiști în educație și reprezentanți ai UNESCO. Această participare confirmă relevanța proiectului ca exemplu de bună practică în educația pentru patrimoniu și sustenabilitate.

*********

Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului cuprinde întreaga Țară a Hațegului și are statut de sit UNESCO, parte a Programului Internaţional pentru Geoştiinţe şi Geoparcuri, care reuneşte 229 de teritorii din 50 de ţări incluse în Reţeaua Globală a Geoparcurilor, stabilite în urma unui proces de selecţie şi validare. Administrarea statutului de Geoparc Internațional UNESCO este realizată de Universitatea din Bucureşti. Geoparcul este un teritoriu cu valori naturale şi culturale, un program de dezvoltare durabilă, un brand care propune o călătorie în timp, în istoria de 4,6 miliarde de ani a Pământului, o stare de spirit a tuturor celor ce doresc să participe la renaşterea unor comunităţi şi este tărâmul de întâlnire ce îi reuneşte pe toţi cei care se simt ataşaţi de valorile tradiţionale, fie că sunt locuitori reali sau virtuali. Geoparcul cuprinde elemente de interes geologic deosebit alături de elemente de interes ecologic, arheologic, istoric și cultural. Dinozaurii descoperiţi în Ţara Hațegului sunt unici în lume, importanța științifică și atractivitatea lor fiind sporită prin descoperirile de cuiburi cu ouă și pui de dinozauri, ale unor mamifere contemporane dinozaurilor și a unei reptile zburătoare  gigantice (Hatzegopteryx), din grupul pterosaurilor.

 

Adina POPA

 

Partajează această știre

Lasă un răspuns