.

Cabinet pentru urgenţe stomatologice, la Spitalul Municipal Hunedoara

Un cabinet de urgenţe stomatologice va fi deschis la Spitalul Municipal „dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara începând de luni, 5 decembrie.

Noul serviciu medical oferit pacienţilor este extrem de important pentru că, majoritatea dintre noi ştim, durerea de dinţi este una dintre cele mai greu de suportat. Aşa că decizia conducerii spitalului este una demnă de toată lauda, mai ales că hunedorenii şi-au dorit foarte mult să poată beneficia de un asemenea serviciu medical.

De altfel, spun specialiştii, în cazul unor urgențe stomatologice, vizita la un dentist în decurs de 30 de minute sau mai puțin de la constatarea urgenței, poate însemna diferența dintre salvarea sau pierderea unui dinte sau a mai multora.

„Foarte mulți hunedoreni au reclamat nevoia existenței unui cabinet medical stomatologic care să facă parte din structura spitalului și la care să poate apela atunci când au urgențe stomatologice. Toate aceste doleanțe s-au materializat pentru că, începând cu data de 5 decembrie 2022, Spitalul Municipal Hunedoara va începe programul de lucru în cadrul Cabinetului stomatologic”, a informat conducerea Spitalului Municipal Hunedoara.

Locația cabinetului se află în clădirea din curtea spitalului unde își desfășoară activitatea și Serviciul Județean de Ambulanță Hunedoara, la etajul 1 al acestei clădiri.

Dotările cabinetului sunt noi, acesta fiind echipat cu un unit dentar extrem de fiabil și performant. De asemenea, au fost achiziționate și materialele sanitare de care este nevoie pentru începerea activității.

Spitalul a angajat pentru această structură, prin concurs, doi medici stomatologi.

Principalele urgențe stomatologice care vor fi tratate sunt:

– pulpite acute (inflamarea ”nervului dentar” ce cauzează durere dentară constantă)

– abcese endodontice și parodontale (apariția unei pungi cu puroi la nivelul dintelui sau a gingiei)

– luxații sau subluxații dentare (dinte slăbit, deplasat de la locul său)

– fracturi dentare (dinte rupt sau crăpat)

Programul cabinetului stomatologic

Luni 7:30-14:30

Marți 7:30-14:30

Miercuri 7:30-21:30

Joi 7:30-21:30

Vineri 7:30-21:30

Sâmbătă 7:30-14:30

Duminică 7:30-14:30

Partajează această știre

This Post Has One Comment

  1. Gelu

    Azi data de 12/04.2023 ,am fost la stomatologie la spitalul Hd si am ramas placut impresionat de seriozitatea si profesionalismul dlui doctor,nu i stiu numele dar vreau sa i multumesc !

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate