Locuitorii din Bucureșci vor rămâne temporar fără apă potabilă, în cursul zilei de miercuri, 4 noiembrie 2026, ca urmare a unor lucrări programate la sistemul de alimentare cu apă.
Potrivit anunțului transmis de Apa Prod, furnizarea apei va fi întreruptă începând cu ora 10:00, reluarea serviciului fiind estimată pentru ora 13:00.
Intervenția este asociată lucrărilor programate la STAP Crișcior, instalație care asigură alimentarea localităților Crișcior și Bucureșci, având o capacitate de 440 mc.
Reprezentanții Apa Prod recomandă utilizatorilor să își asigure din timp rezervele de apă necesare pentru intervalul în care furnizarea va fi sistată.
Operatorul își cere scuze pentru disconfortul creat și le mulțumește consumatorilor pentru înțelegere.






