.

Blocul operator de la SJU Deva se va extinde cu o sală de operaţii destinată urgenţelor

Consiliul Județean Hunedoara întrunit în ședință ordinară a aprobat 32 de proiecte de hotărâri care vizează bunul mers al instituțiilor aflate în subordine, precum și derularea unor investiții noi, menite să dezvolte infrastructura sanitară, dar și turismul.

Astfel:

📍 Județul Hunedoara, prin Consiliul Județean Hunedoara, a încheiat un Acord de asociere cu comuna Sălașu de Sus pentru realizarea lucrărilor de reparații pentru punerea în funcțiune a vechii Linii Electrice Aeriene pe zona Nucșoara-Cârnic. Repararea liniei reprezintă o șansă în plus pentru dezvoltarea turismului în această zonă de intrare în Parcul Național Retezat și pentru extinderea infrastructurii de cazare. Linia situată de-a lungul DJ 667A Nucșoara-Cabana Pietrele este, la ora actuală, incompletă și nefuncțională. Pentru lucrările de reparații prevăzute pentru 7 kilometri de linie, Consiliul Județean Hunedoara va aloca din bugetul propriu 90% din fonduri, iar comuna Sălașu de Sus va contribui cu 10% din sumă.

📍A fost aprobată Nota conceptuală și tema de proiectare pentru extinderea blocului operator de la Spitalul Județean de Urgență Deva cu o sală de operații destinată urgențelor. Este obligatoriu ca unitatea spitalicească să aibă o astfel de sală, în condițiile în care majoritatea cazurilor grave provenite din accidente ajung la SJU Deva. Extinderea blocului operator va fi realizată peste noua secție radiologie care se ridică acum pe fonduri europene. Costul proiectului de extindere a blocului operator se ridică la circa 1 milion de lei, fonduri care vor fi alocate din bugetul propriu al Consiliului Județean Hunedoara.

Alte proiecte de interes aprobate astăzi:

✅Încheierea Acordului de cooperare între Județul Hunedoara și Regiunea Beni Khenifra din Regatul Marocului

✅Asocierea cu municipiul Orăștie pentru realizarea unui monument dedicat Regelui Ferdinand I – Întregitorul de țară

✅Deplasarea trupelor teatrelor din Deva și Petroșani la Chișinău (Rep. Moldova) la Zilele Ion Luca Caragiale, eveniment organizat de Teatrul Național Satiricus „Ion Luca Caragiale”.

Lista proiectelor dezbătute și aprobate poate fi consultată la următorul link http://cjhunedoara.ro/…/79…/646-sedinta-30-august-2022

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate