.

Bilanț sub semnul responsabilității

Recent, la Tribunalul Hunedoara, a avut loc Adunarea Generală a Judecătorilor, în cadrul căreia doamna judecător Mihaela-Aurelia CONTA (foto) – președintele Tribunalului a prezentat Raportul de activitate pe anul 2020.

Pe acest fond, o rugăm să ne ofere câteva amănunte.

„În anul 2020 Tribunalul Hunedoara a înregistrat un volum de activitate (stoc plus dosare nou intrate) de 12599 de cauze pe rol, în creștere cu 171 de cauze față de anul 2019 când numărul dosarelor pe rol a fost de 12428.

Volumul de activitate pe secții la nivelul Tribunalului Hunedoara, a fost următorul:

Secția I Civilă a fost învestită, în anul 2020, cu soluționarea unui număr de 5962 cauze; Secția a II-a Civilă, de contencios administrativ și fiscal cu 5153 cauze; Secția Penală cu 1484 cauze.

La Tribunalul Hunedoara, în cursul anului 2020, s-a înregistrat o încărcătură de 615,3 cauze/judecător.

Separat pe secții, se constată că, cea mai mare încărcătură de cauze/judecător a fost la Secția a II-a Civilă, de contencios administrativ și fiscal, unde s-a înregistrat un număr mediu de 646,7 cauze/judecător, față de 643,5 cauze/judecător la Secția I Civilă și 367,7 cauze/judecător la Secția Penală.

Volumul de activitate al celor 6 judecătorii din raza de competență a Tribunalului Hunedoara a fost în anul 2020 de 41592 cauze pe rol, în scădere cu un număr de 4891 de cauze față de anul 2019, când pe rolul judecătoriilor s-a înregistrat un număr de 46 483 cauze.

Numărul de cauze/judecător la judecătoriile din circumscripția Tribunalului Hunedoara, în anul 2020, a fost următorul: la Judecătoria Brad s-au înregistrat 818,0 cauze/judecător, la Judecătoria Deva 837,0 cauze/judecător, la Judecătoria Hațeg  885,8 cauze/judecător, la Judecătoria Hunedoara 943,3 cauze/judecător, la Judecătoria Orăștie 1436,9 cauze/judecător și la Judecătoria Petroșani 1225,8 cauze/judecător.”

Au consemnat Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate