Direcţia Poliţia Locală Deva prezintă bilanțul activității desfășurate în perioada 1–30 iunie 2026, perioadă în care polițiștii locali au acționat pentru menținerea ordinii și liniștii publice, siguranța circulației, respectarea disciplinei în construcții, protecția mediului și monitorizarea traficului, în conformitate cu atribuțiile stabilite de legislația în vigoare.
• 44 de sancțiuni în domeniul ordinii și liniștii publice;
• 79 de sancțiuni pentru abateri privind circulația pe drumurile publice;
• 15 sancțiuni în domeniul disciplinei în construcții, activității comerciale și protecției mediului.
Pe lângă activitatea de constatare și sancționare a contravențiilor, polițiștii locali au desfășurat numeroase activități în sprijinul comunității și al administrației publice locale.
Totodată, polițiștii locali au însoțit executorii judecătorești în acțiunile de evacuare din imobile aparținând municipalității, au soluționat 67 de sesizări telefonice, au răspuns la 3 sesizări scrise și 4 sesizări primite prin aplicația Deva24, asigurând, de asemenea, măsurile de ordine publică la 7 evenimente cultural-artistice, sportive și sociale organizate în municipiu.
Pe parcursul întregii luni, polițiștii locali au continuat activitatea de verificare și soluționare cu operativitate a sesizărilor formulate de cetățeni, atât telefonic și în scris, cât și prin intermediul aplicației Deva24, precum și acțiunile preventive desfășurate prin patrule auto și pedestre, având ca obiectiv creșterea gradului de siguranță și menținerea unui climat de ordine și liniște publică în municipiul Deva.
Direcția Poliția Locală Deva






