.

Beneficiarii din comuna Bistra prestează și în acest an, lucrări în beneficiul comunității

Consiliul Local al comunei Bistra a aprobat prin HCL nr. 9/2021, Planul de acțiuni și lucrări de interes local pentru persoanele apte de muncă, beneficiare de ajutor social, precum și alte persoane care au obligația efectuării de ore de muncă în folosul comunității.

Planul de acţiuni sau de lucrări de interes local se aprobă anual, prin hotărârea consiliului local. În funcţie de solicitările venite din partea instituţiilor partenere în organizarea şi evidenţa orelor de muncă, planul de acţiuni sau de lucrări de interes local poate fi reactualizat pe parcursul anului şi aprobat din nou prin hotărârea consiliului local.

„Am întocmit și în acest an un plan de acţiuni sau de lucrări de interes local pentru repartizarea orelor de muncă. Ne vom asigura că se efectuează aceste ore şi că se respectă instructajul privind normele de tehnică a securităţii muncii pentru toate persoanele care prestează acţiuni ori lucrări de interes local pe raza comunei noastre. Acţiunile pentru acest an vizează în general, salubrizarea, întreţinerea şi ecologizarea domeniului public. Beneficiarii de ajutor social vor executa ca și în alți ani, diverse lucrări. Trebuie să contribuie și să se implice și acești cetățeni la bunul mers și la imaginea comunei noastre”, spune primarul comunei Bistra, Traian Gligor.

În planul pentru 2021 se regăsesc lucrări de: ecologizare a malurilor Râului Arieș de resturi menajere și vegetale, desfundare şi curăţire a albiei de sub poduri şi podeţe, reparaţii la şarpanta unor clădiri aflate în domeniul public, degajarea albiilor şi malurilor dee obiecte care periclitează circuitul apei şi contribuie la poluarea acesteia,  curăţirea mâlului și a altor resturi din rigolele aferente drumurilor  comunale şi vicinale care s-au strâns din cauza precipitaţiilor, adunarea zăpezii, ecologizarea stăzilor, drumurilor comunale, a parcurilor, spațiilor verzi, terenurilor virane, malurilor râului și a văilor, activităţi de curățenie (interior/exterior) la instituții aflate în subordinea primăriei sau de interes public (zugrăveli, tencuieli, vopsit etc.), întreținerea în sezonul rece a drumurilor comunale și a străzilor prin îndepărtarea gheții și a zăpezii cu mijloace mecanice și/sau manuale, împrăștierea materialelor antiderapante unde este cazul, curățenie interioară și exterioară la vestiarele aferente Terenului de sport și la Centrul de Zi pentru Copii „Sf. Nicolae” și zonelor aferente acestora, precum şi alte lucrări de necesitate în comună.

 În evidențele Primăriei comunei Bistra figurează la ora actuală 20 persoane care efectuează muncă în foolosul comunității.

Conform legii, dacă un beneficiar nu își efectuează integral orele de muncă pentru luna care s-a încheiat, dosarul se suspendă. După 3 luni consecutive de suspendare, dosarul încetează conform legii.

La 6 luni de zile, beneficiarul ajutorului social este obligat să își actualizeze dosarul. Acesta trebuie să conține și o adeverință de la AJOFM Alba care să ateste că nu a refuzat în această perioadă un loc de muncă și că participă la cursuri de calificare/recalificare.

Beneficiarii de ajutor social din comuna Bistra prestează deja activități generale de interes local, dar și cele specifice acestui sezon.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate