.

Băiţa: Lucrările la căminul cultural din satul Barbura, avansează rapid

Căminul cultural reprezintă locul în care comunitatea satului se adună la evenimentele importante pentru oamenii din zonă. La căminul cultural se desfăşoară, deopotrivă, spectacolele copiilor, nunţile tinerilor şi pomenirea celor trecuţi dincolo. Trebuie să fii crescut la ţară ca să poţi înţelege cât de important este acest loc pentru săteni.

De aceea, este lăudabilă iniţiativa autorităţilor locale din comuna Băiţa, de a construi un cămin cultural în satul Barbura, unde mai trăiesc în jur de 200 de suflete.

„Am apreciat că şi locuitorii satului Barbura trebuie să aibă un cămin cultural al lor. Este o clădire nouă, la care lucrările au început în anul 2020. Investiţia este finanţată de la bugetul local al primăriei şi ne dorim ca partea de exterioare să fie gata până la venirea iernii. Vom putea astfel să ne orientăm, în anotimpul rece, pe lucrările interioare”, a spus primarul comunei Băiţa, Damian Diniş.

Până acum construcţia a fost ridicată, iar acoperişul a fost finalizat. De asemenea, s-a încheiat montarea tâmplăriei, iar partea de izolaţie termică se apropie de final.

Vechea clădire, care era folosită cu destinaţia de cămin cultural în satul Barbura, are o vechime de 200 de ani şi nu mai prezenta siguranţă în exploatare. De altfel, la evenimente oamenilor li se recomanda să folosească un cort al primăriei, însă soluţia era destul de incomodă.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate