În ultimele zile au apărut în spațiul public informații privind „avansarea” la Bucureşti a directoarei executive a AJOFM Hunedoara, Georgeta Tomuța. Dacă e să analizăm obiectiv, acest transfer se potriveşte vorbei româneşti care spune că dacă doreşti să scapi de cineva, atunci îl avansezi şi îl treci pe linie moartă.
Dincolo de ordinul de detaşare temporară, informațiile vehiculate în mediul public lasă să se înțeleagă că această decizie, fie ea şi temporară, pentru doar doua luni, ar avea la bază derularea unor contracte în baza unui proiect de 24 de milioane de euro, servicii pe care AJOFM Hunedoara ar urma să le încheie în perioada imediat următoare.
Se spune că aceste contracte, pe mulţi bani, ar avea o anumită dedicatie spre zona politică a unui partid politic, care şi-a implementat un membru în cea mai înaltă funcţie de conducere a ANOFM. Că este vorba despre fostul consilier judeţean PNL, Adrian Zvâncă, nu mai este nicio îndoială.
Analizată obiectiv, „operaţiunea” conduce spre un troc politic între PNL Alba şi PNL Hunedoara, în recentul scandal legat de trecerea Direcţiei Silvice Hunedoara în subordinea instituţiei similare din judeţul Alba, o decizie contestată şi contestabilă din punct de vedere economic. Mai simplu, prin negociere politică, liberalii din Alba au preluat Direcția Silvică Hunedoara şi au acceptat susţinerea unui liberal din Hunedoara, fără minim de experienţă, pentru funcţia supremă de conducere a ANOFM.
Am dat acest exemplu de jocuri de culise, murdare şi în detrimentul economic al judetului Hunedoara, tocmai pentru a înțelege realitatea care transpare dincolo de politică şi interese de gașcă!
Faptul că experienţa doamnei Tomuţa în derularea proiectelor cu finanţare europeană, nu contează în aceste jocuri politice, este un fapt îngrijorător! Doar cine a lucrat efectiv pentru a reuşi în asemenea proiecte ştie cât este de greu să faci faţă rigorilor Uniunii Europene în ceea ce priveşte finanţările nerambursabile şi ce responsabilităţi impun asemenea demersuri.
Că ele sunt date la o parte, sub paravanul unei avansări temporare (sic!) este mai degrabă o lipsă de viziune pe termen mediu şi lung. Este, dacă vreţi, un semnal că degeaba se spune, cu voce şi portavoce, că avem nevoie de banii europeni, dacă interesul găştii de partid primează.
Aşteptăm, cu interes, să aflăm cine va fi numit, şeful „temporar”, la conducerea AJOFM Hunedoara.
De asemenea, vom urmări, în interes public, modul în care se va derula proiectul de mulţi bani care i-a adus „avansarea” directorului executiv al AJOFM Hunedoara.
În lipsa unei comunicări clare din partea autorităților, apar inevitabil suspiciuni și interpretări. Cetățenii au dreptul să știe dacă este vorba despre o măsură administrativă, despre o reorganizare, despre un control instituțional sau despre alte motive prevăzute de lege.
Adevărul trebuie să fie întotdeauna confirmat prin documente și declarații oficiale, care, din păcate, până acum, lipsesc!
Cornel Poenar






