.

AUR acuză Guvernul de „hărţuirea poporului”

Într-o declarație politică susținută în Parlament, deputatul AUR de Hunedoara, Anamaria Gavrilă, a acuzat guvernul că încearcăsă îi păcălească pe români cu sintagma „protejăm cetățenii”, impunând astfel măsuri de restricție inacceptabile, care încalcă drepturi și libertăți fundamentale – fără efect în diminuarea pandemiei.

„Românii nu sunt proști, ei au înțeles exact ce înseamnă pandemia și își cunosc drepturile. Trebuie să avem libertatea de a sta în casă, dacă asta alegem, sau de a avea o viață normală, dacă asta ne dorim. Trebuie să avem libertatea de a ne vaccina sau de a nu ne vaccina. Guvernul nu are competența de a ne suprima aceste libertăți. El trebuie să creeze cadrul de desfășurare a unei vieți normale. El trebuie să se preocupe de creșterea numărului de paturi la ATI, de aducerea acasă  a medicilor și asistentelor medicale plecați în țări străine. Nu de hărțuirea poporului. Actualii guvernanți nu sunt șefii poporului, ar trebui să fie slujitorii poporului. Să îi întrebe pe oameni ce vor și să țină cont de opiniile cetățenilor”, a spus Anamaria Gavrilă.

În opinia acesteia, „nu avem nevoie ca acești guvernanți să se îngrijoreze de sănătatea celor deja sănătoși! Avem nevoie sa se îngrijească de sănătatea celor bolnavi, de pădurile noastre (care se taie, dispar cât noi suntem închiși în casă), de suveranitatea noastră energetică (pentru că suntem la capacitate maximă de import), de agricultura noastră (pentru că țăranii care au mai rămas sunt distruși cu legi ce avantajează importul de produse agricole)”.

Parlamentarul AUR de Hunedoara îi acuză, de asemenea, pe actualii guvernanți de minciună. „Dacă grija lor era sănătatea oamenilor, nu ajungeam la un val 3 în care ei să fie copleșiți de situație, nu ajungeam să ardă oamenii în spitale, iar la Deva nu stăteau 20.000 de oameni în frig, la -10 grade, noaptea, în plină pandemie. Acesta e, cu adevărat, un atentat la viața oamenilor. Iar Guvernul a fost arogant cu devenii. Deci aceste restricții nu sunt deloc despre grija pentru oameni. Sunt încercări de a testa gradul de supunere a populației”, a explicat Anamaria Gavrilă.

„Timpul este cea mai prețioasă resursă pe care o avem. Cine ne dă un an de zile înapoi? Cine plătește? Cine e responsabil? Voi dictați, impuneți, amendați, dar cine își asumă responsabilitatea pentru eșecul vieții oamenilor, a economiei? Românii pe care încercați să îi prostiți vă vor trimite acasă și veți plăti scump pentru toate aroganțele, minciunile și erorile pe care le-ați comis în ultimele luni, într-una din cele mai dificile perioade din istoria modernă a acestei națiuni”, a mai spus deputatul AUR de Hunedoara în încheierea declarației sale politice.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate