Peste 100 de polițiști au acționat, în perioada 07 – 09 noiembrie pe arterele rutiere din județ. În urma neregulilor constatate au fost aplicate sancțiuni contravenționale, fiind reținute 19 permise de conducere, 8 dintre acestea pentru depășirea limitei legale de viteză. De asemenea, au fost retrase 30 de certificate de înmatriculare.
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Petrila au oprit pentru control, în data de 8 noiembrie, în jurul orei 09.00, pe o stradă din aceeași localitate, un autoturism condus de un bărbat de 42 de ani.
Autovehiculul se deplasa pe direcția de mers dinspre Petrila spre Petroșani, iar în momentul în care conducătorul auto a fost testat alcooltest a rezultat o valoare de 1.45 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Șoferul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
• Tot în data de 8 noiembrie a.c., în jurul orelor 19:45, polițiștii din orașul Călan au depistat un bărbat de 30 de ani, domiciliat în aceeași localitate, în timp ce conducea un vehicul tip ATV, care nu avea montate plăcuțe cu numere de înmatriculare.
În urma verificărilor în bazele de date ale Poliției Române, s-a constat faptul că bărbatul nu figurează ca fiind deținător de permis de conducere aferent vreunei categorii de vehicule.
De asemenea, fiind testat cu aparatul din dotare, în acest caz a rezultat o valoare de 1.47 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și conducerea unui vehicul neînmatriculat.
• Și polițiștii din orașul Hațeg au desfășurat activități în vederea creșterii gradului de siguranță rutieră și combaterii principalelor nereguli care generează risc rutier, în special pentru depistarea conducătorilor auto care nu respectă regimul legal de viteză. În acest sens, în data de 9 noiembrie a.c., unui conducător auto de 42 de ani i-a fost reținut permisul de conducere ca urmare a depășirii limitei legale de viteză, acesta fiind totodată sancționat contravențional cu 1.822 de lei.






