.

Au pus în pericol circulaţia feroviară şi au fost reţinuţi de poliţişti

Reţinuţi de poliţiştii T.F. Hunedoara, după ce au sustras mai multe bucăţi de cablu de alimentare a instalațiilor de dirijare și semnalizare a circulației feroviare.

În cursul zilei de ieri, poliţiştii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului Acţiuni Speciale, au efectuat mai multe percheziții domiciliare pe raza comunei Turdaș, la locuințele unor persoane bănuite de furtul a peste 1.000 de metri de  cablu (din cupru) de alimentare a instalațiilor de dirijare și semnalizare a circulației feroviare.

Potrivit probatoriului, faptele au fost comise în zilele de 01.11.2019 și 12.11.2019, pe magistrala 200, între localităţile Simeria Veche și Spini.

Cei bănuiţi de comiterea faptelor sunt trei tineri în vârstă de 16, 20 şi 22 de ani, din comuna Turdaș.

Faţă de doi dintre tineri (minorul în vârstă de 16 ani şi tânarul de 22 de ani) poliţiştii au dispus măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, aceştia urmând să fie prezentați Judecătoriei Deva, în vederea luării măsurilor legale.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate